O persoană pe care eu o admir foarte mult, pentru modul în care s-a construit din punct de vedere spiritual și nu numai, spunea despre căsătorie că este “ o adevărată înstituție”.
Înclin să-i dau dreptate, dacă facem această comparație.
La fel ca într-o instituție, cei doi parteneri pot ajunge împreună pe culmile succesului – dacă își dau interesul, sau o pot băga în faliment atunci când sunt neglijenți, dezinteresați și nepăsători la felul cum cum funcționează acest organism viu numit căsătorie.
Unele dintre motivele apariției “falimentului” în căsătorie le-am analizat în prima parte a articolului aici : https://magdalenaciuca.ro/oare-mai-exista-vreo-speranta/
Dar mai există o mulțime de alte motive, pentru că fiecare cuplu are, pe lângă trăsături generale și unele particularități care țin strict de bagajul fiecăruia, primit din familia de origine.
Din acest motiv, unii care se află la a 2-a, a 3-a…căsătorie, cred că au înțeles despre felul în care trebuie să se poarte și speră să nu mai întâmpine probleme.
Dar, ce să vezi …problemele apar sub o alta formă – tocmai pentru că au neglijat ce are în acel bagaj de acasă, noul partener.
Se spune că cel mai bine înveți din propriile greșeli, dar în aceeași măsură am convingerea că este folositor să înveți și din ale altora, că oricum nu ai timp fizic de a le face tu pe toate.
Astfel, m-am gândit să vă împărtășesc câteava idei care să vă ajute să nu repetați experiențele triste ale altora.
Mesaj pentru EA
Se vorbeste foarte mult despre puterea unei femei : “Femeia face, femeia desface”, “ Femeia te urcă, femeia te coboară”, Femeia face din rahat bici și îl face și să pocnească”…
Da, draga mea, ai toate motivele să fii mândră de puterea pe care o deții ca femeie. O putere care, de obicei, stârnește admirația multor bărbați.
Dar, nu face confuzie cu ceea ce se promoveaza în societatea noastră despre înțelesul termenului de “femeie puternică”.
NU este vorba despre acea femeie masculinizată care declară că nu mai are nevoie de bărbat , care devine arogantă pentru că este în stare să câștige la fel de bine ca EL (uneori chiar mai mult), care intră în competiție cu EL prin mijloace nu tocmai ortodoxe pentru un post de conducere…
În fiecare dintre noi există o parte masculină și o parte feminină, în proporții diferite de la o persoana la alta. Dacă vrei să-ți arăți puterea potențându-ți masculinitatea cu trăsăturile specifice sexului masculin, nu vei reuși altceva decât să devii o imitație de bărbat.
Îmi amintesc de o zicere străveche, alături de care subscriu :
“Femeia este teaca, bărbatul este spada”
Niciodată o teaca nu va fi în stare să facă ceea ce face o spadă.
Ce femeie nu are nevoie de un bărbat ? Eu nu am întâlnit așa ceva.
Dacă îți dorești lânga tine un bărbat adevarat, nu te comporta ca și cum ai fi tu însăți așa ceva. Nici un bărbat nu își dorește să fie concurat pe terenul masculinității de femeia aleasă.
Puterea unei femei stă exact în feminitatea ei, care este mai curând o stare interioară decât ceva care ține de aspectul exterior (îmbrăcaminte, coafură…).
Este vorba de blândețe, grație, bunătate, compasiune, calitatea de a-ți arăta grija față de alții, de a admira, de a ierta….
Iar când un bărbat apreciază puterea unei femei, admiră de fapt capacitatea de a-și alege drumul în viață, de a se putea întreține material singură, prin forțele proprii, fără a se agăța de el ca de un colac de salvare. Caută un suflet care nu se pierde, care are tăria de a-i rămâne alături chiar și în cele mai grele clipe, dăruindu-i acea căldura emoțională de care are nevoie.
Dacă ai fost aleasă pentru frumusețea ta, află ca vine un moment în care nu mai este suficientă și este nevoie să mai adaugi ceva, alte valori mai puțin efemere.
Există și un citat pe această temă : “Chiar și pentru cea mai frumoasă femeie, există cel putin un bărbat care s-a plictisit de ea”.
Ți-ai pus vreodată întrebarea : de ce barbații părăsesc o soție frumoasă, pentru o amantă mai puțin atrăgatore fizic ?
O calitate peste care nu se trece cu vederea este crearea atmosferei familiale în care domnește pacea și liniștea, căldura și confortul emoțional. Pentru un bărbat, această femeie va fi însăși întruchiparea fericirii în familie și nu va avea nici un motiv să mai caute așa ceva în afara căsătoriei.
“Femeia poate avea doar o singură șansă de a fi frumoasă, dar pentru a fi atractivă există o sută de mii de posibilități” – spunea Montesquieu
De aceea, este bine să accepți cu înțelepciune că este necesar să te construiești pas cu pas, astfel încât conținutul tău interior să fie mai important decât înfățișarea exterioară.
Iată câteva idei :
- Află care sunt punctele tale forte și care sunt cele slabe, unde mai ai de lucrat, pentru a te transforma dintr-o piatră neșlefuită în diamant
- Află ce anume îi place LUI și ce îl deranjează în general, dar mai ales într-o relație de cuplu în special. Chiar dacă nu te-a întrebat, spune-i la răndul tău despre tine același lucru, altfel nu va știi ce-ți dorești.
- Află care este limbajul LUI de iubire principal (ce înseamnă pentru el “te iubesc” ?). De exemplu : tu crezi că ar trebui să fie mulțumit că îi gatești și îi speli (care înseamna “te iubesc” în zona serviciilor) dar el s-ar putea să aștepte cuvinte frumoase (laude, complimente…) O carte care te va ajuta în acest sens este : “Cele cinci limbaje ale iubirii” – Gary Chapman. În acelaș timp, dă-i de înțeles când te simți iubită (care este limbajul tau principal de iubire)
- Continuă să dai atenție hobby-urilor si activităților tale de dinainte de căsătorie care îți făceau plăcere și îți aduceau satisfacții. Vei pune astfel mai puțină presiune pe partener, în ceea ce priveste așteptările tale de la el. Multe dintre nevoile tale, care pot fi incompatibile cu ceea ce oferă un barbat, pot fi astfel satisfăcute de : familie, prietene, grupuri de interes pentru pasiuni comune (fitness, cosmetică, modă…)
- Dezvoltă-ți abilitatea de a comunica liber fără complexe, fără a avea subiecte tabu pe motive de jenă sau pudicitate exagerată. Unii barbați au o plăcere deosebită de a discuta deschis pe orice temă cu partenera sa. Viziunea feminină diferă de cea masculină și de multe ori se creează un soi de intimitate mentală care favorizează apoi trecerea catre intimitatea fizică – poate chiar să țină loc de preludiu în actul sexual. Când soția nu împărtășește aceeași plăcere de a discuta, se poate întâmpla ca EL să-și găsescă partener(ă) de vorba în afara casei, ceea ce nu este de dorit.
- Dacă ai născut și simți că libidoul tău este afectat, mergi la medic. Aproape toate femeile trec prin așa ceva după naștere. NU lua în brațe rolul de mamă uitând de celelalte, decât în cazul în care atât ai vrut să obții din căsătorie – un copil – și ești hotărâtă să-l crești singură. Citește pe tema asta și mergi la un specialist care te va ajuta să înțelegi ce se întâmplă cu tine. Vei primi îndrumare pentru a-ți reveni cât mai repede posibil.
Explică-ți singură si explică-i și LUI că este o situație temporară pe care te străduiești să o depășești. Altfel poate crede că rolul lui de bărbat în viața ta s-a încheiat și vei obține două lucruri nocive :
- Stârnești în el o gelozie și resentimente inadecvate față de propriul său copil, pentru că se simte înlăturat odata cu nașterea lui.
- Se va îndepărta de tine, în prima fază emoțional, apoi și fizic. Și este normal ca ceea ce nu-i mai poți da tu, să caute la o alta.
Rolul de mamă vine ca un bonus în viața ta de cuplu și nu cred că îți dorești să fi văzută si apreciată doar prin prisma lui. Cine te-a învățat că după ce ai devenit mamă trebuie să te ocupi exclusiv de copil, te-a învățat prost.
Uită-te în viața acelei persoane ! Cât de împlinită este ca femeie ? Vrei să fii ca ea ?
Bărbatul visează să găsească toate într-o singură femeie – și amantă, și gospodină, și regină, și copilă. Acestea sunt cele patru manifestări ale energiei feminine, cele patru stări de bază ale femeii. Această energie îl atrage pe bărbat. Cu ajutorul acestei energii el poate să-și realizeze visurile, planurile, să câștige bani mai mulți și să capete putere. Tot ceea ce se află în jurul femeii este creat numai de ea, prin energia ei.
Mesaj pentru EL
Te simți bine lângă o femeie care știe să creeze un fel de magie în căminul vostru, te stimulează prin atitudinea ei admirativă față de tine, simți că prinzi puteri și ești în stare să muți și munții din loc alături de (pentru) EA. Lângă ea devii alt om : mai bun, mai creativ, mai puternic, mai generos și …daaa, mai bărrrbat.
Dar nu uita că EA, femeia, are aceste capacități “paranormale” doar atunci când se simte în siguranță, când este tratată cu respect și cu iubire, când simte că are pentru cine să construiască acel tărâm de vis.
O femeie îndrăgostită este o femeie care își admira bărbatul, îl privește cu respect și este în stare de orice sacrificiu pentru EL, îi dă din energia ei pentru a-l face să traiască la capacitatea lui maximă .
Iubirea are la bază respectul și admirația. De aceea, te invit să mai citești încă odată partea 1-a a acestui articol : https://magdalenaciuca.ro/oare-mai-exista-vreo-speranta/ pentru a afla când (cum) le pierzi.
La cele de acolo aș mai adăuga încă două ipostaze :
- Când te îmbeți și devii un fel de animal, care se manifesta ciudat. N-ai cum, ca femeie, să-ți menții respectul și admirația pentru o astfel de creatură care și-a băut mințile.
- Când din motive de “bărbăție” nesigură cauți confirmarea aiurea
În ambele cazuri femeia se simte trădată : în primul caz ai părăsit-o pentru băutură, în al 2-lea pentru o alta femeie.
Caută în tine explicația acestor comportamente. Ce îți lipsește nu poate fi înlocuit cu una din cele două soluții. Este doar o soluție fastfood = de moment. Dar problema ramâne în continuare acolo.
Ai convingerea că barbaților le sunt permise mai multe decât femeilor ?
Cine te-a învățat prostia asta ? Uită-te la viața acelui om care te-a învățat ! Crezi că este fericit ? Are parte de iubire ? Este împlinit ? Atunci, fă ca el si vei avea viața lui !
Crede-mă, atitudinea asta nu este o dovadă de bărbăție !
Ori de câte ori “bălești” (scuzati expresia) uitându-te după altele pe stradă (unele care ar putea să-ți fie fiică !!! ) – cu sau fără partenera alături – adu-ți aminte că nu meriți respectul partenerei.
Din acel moment partenera chiar daca nu știe sigur, simte ce se întâmplă. Și nu mai poate crea pentru tine un cămin primitor. Asumă-ți asta, că ai pierdut pe mâna ta !
Nu te pripi crezând că dacă încă îți mai gătește, îți spală, face curățenie în casă, se îngrijește de copil,… în timp ce tu zburzi aiurea – toate sunt bune și la locul lor.
Negljezi tocmai acea parte subtilă, numită energie. Dacă ai fi învățat să simți această energie ți-ai fi dat seama când ea s-a schimbat, când a devenit otrăvită în casă, când parcă toate sunt împotriva ta, când nimic din tot ce faci nu mai este apreciat…
Aceeași femeie care a creat pentru tine un Paradis – cât timp a fost îndrăgostita și te-a apreciat – va creea acum, din cauza insecurității strecurate de tine, o atmosferă de Calvar.
Probabil ai citit, sau ai auzit, ca energia unei persoane se transferă în mâncare, în lucrurile pe care le atinge, în atmosfera din spațiul locuit.
Vrei ca tot ce te înconjoară să-ți fie ostil ? Doar pe motivul ca tu ești bărbat și ai voie orice?
Poate că nu te mai atrage partenera, ai încercat tot felul de soluții (?) și totuși fără rezultat.
În acest caz redă-i libertatea de a putea alege pe altcineva, ridică-te de pe locul de „cel mai important bărbat din viața ei”, pe care te-ai așezat. Nu-l (mai) meriți !
Există și o glumă deocheată care se potriveste aici. Probabil îți este cunoscută :
“ Într-un tramvai aglomerat, un barbat care se afla în spatele unei femei venea și o atingea în mod repetat din cauza balansului. Femeia s-a enervat la un moment dat și s-a întors către el :
- Ce vrei Dom`le, vrei să mă f–?
- Nu Doamnă, sunt om serios !
- Atunci dă-te la o parte, poate vrea domnu, domnu …!”
Exact despre asta este vorba. Cea care pe tine nu te mai atrage, altuia s-ar putea să-i placă și s-o găsescă potrivită pentru el din toate punctele de vedere.
Nu fii posesiv și egoist din cauza orgoliului care îți cere să-l satisfaci !
Tot despre egoism este vorba și atunci când după ce ai divorțat te duci să dormi la fosta soție ca și cum ai avea dreptul ăsta “de dragul copilului” – care copil este un tânăr de peste 20 de ani. Și chiar de-ar fi mai mic, există posibilitatea de a petrece timp de calitate alături de copil, în afara fostului cămin conjugal.
Uită-te în înteriorul tău și fi sincer cu tine ! Ce vrei să obții ? Câtă răutate poți să ai astfel încât să ceri să faci parte din viața ei, să n-o lași să-și refacă viața personală ? Pentru că din punct de vedere subtil, dacă nu ți-ai dat seama, te ții legat de ea prin niște stringuri energetice.
Din păcate nu o afectezi numai pe ea. Aceste stringuri îți bramburesc și tie viața. Iar satisfacția pe care o obții, pentru ca îți mângâie vanitate, că încă faci ce vrei în viața fostei, este prea mică în comparatie cu ravagiile aduse în propria ta viață, care nu poate fi trecută pe CURAT.
Stai liniștit că și ea, fosta soție, dacă acceptă acest joc, tot “de dragul copilului” știe bine ce face, nu este o victimă. Vă meritați unul pe altul ! Și ea are niște satisfacții meschine când vede că dormi la ea. Ceva de genul : “Uite dovada că nu și-a găsit pe nimeni cu care să mă înlocuiască !”
Mesaj pentru amândoi
Cu mulți ani în urmă, am asistat la un workshop de dezvoltare personală. Printre vorbitori mi-a atras atenția o persoană de succes, cunoscută în domeniul afacerilor.
Ne-a povestit, printre altele, despre viața lui personală, despre faptul că era la a 3-a căsătorie și poate nu s-ar fi oprit aici dacă în momentul în care se pregătea să iasă și din aceasta nu i-ar fi venit o idee strălucită. Este vorba de o singură întrebare :
Oare am facut tot ce știam și puteam mai bine pentru ca acestă căsătorie să fie una împlinită ?
Întrebarea asta o pun și îi rog pe fiecare în parte să și-o pună, atunci când clienții mei sunt la un pas de despărțire. Credeți-mă, face minuni – dacă nu lași orgoliul să te domine !
Faceți ceva cât mai sunteți împreună !
Nu așteptați să fie prea târziu, când deja l-ai văzut / ai văzut-o pe trotuarul celălat la braț cu altcineva.
Crezi că mai poți reînvia relația după ce a trecut un timp ?
Fals, ai doar impresia că poate fi șters cu buretele tot. Doar dacă ai amnezie.
Altfel, după un timp de acalmie și pace se stârnește din nou furtuna la un simplu cuvânt, la un simplu gest care amintește de trecut și redeschide vechile răni.
Faceți ceva ca să vă salvați relația, cât timp sunteți împreună !
Dacă ai sa consideri că te pot ajuta cu ceva, scrie-mi !
Eu am convingerea că o viață frumoasă și împlinită pe toate planurile este cea trăită în doi.
Te îmbrățișez cu drag, Magdalena
P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :