„- Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?
– Din câte știu, așa se face.
– Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.
– Atunci cum poți face dragoste?
– Păstrează-ți hainele pe tine și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul. Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită, ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?
– Spui că ne atingem?
– Da, ne vom atinge cu tandrețea subtilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la eternitate într-o îmbrățișare.
– Oh, ce frumos!
– Uite: îmi permiți să te țin de mână?
– Da.
– Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste. Despre asta este vorba.Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Ne vom privi gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea. Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde; lasă-mă să te privesc până la cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul…”
Da, textul este foarte frumos, mi-aș fi dorit să-l fi scris eu, dar aparține lui Gabriel García Márquez.
Mă întreb : oare mai este cineva în stare să includă și acest mic ritual de cunoaștere, cel puțin la începutul unei relații ? Mă refer în special la bărbați (dar și la unele femei).
Mie cel puțin mi se pare fermecător, atât de uman și de rafinat … clipe de neuitat, balsam pentru suflet.
Spuneți-mi, voi ați practicat așa ceva ? Iar aici mă refer strict la barbați !
Pentru că multe femei și-ar dori ca în relația lor să existe astfel de momente și nu numai la început, dar …
Of, dacă nu ar fi atât de înfricoșate de singuratate, de „gura lumii” care le condamnă că sunt nemăritate, ispitite de partea materială a barbatului considerat o partidă bună … probabil nu ar mai accepta orice ghelban în patul lor.
De multe ori chiar bărbații se plictisesc când văd cât de facile, de puțin pretențioase sunt unele femei. Da, există și varianta – spusa de ei – „păi eu aș vrea, dar n-am cu cine”.
Da, se practică sexul fast food atât de dezumanizant, oricând si oriunde, lipsit de sentimente și obligații, gen „prestări de servicii reciproce gratuite”, ca și cum ar veni Sfârșitul Lumii.
În condițiile în care acel carpe diem este folosit ca o scuză pentru toate abaterile de la demnitate, ar fi oare o utopie să mai cred că oamenii aceia sunt în stare și să iubească ?
Voi ce ziceți ?
Cu drag, Magdalena
P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :
