Ce zici, prinzi trenul ?

Trenul trece chiar azi 29 decembrie 2022 prin „gara” ta și ai de ales : te sui în el, sau rămâi pe peron, uitându-te lung după el cum pleacă.

Se spune că în ultimii ani de viață majoritatea oamenilor au regrete pentru ce și-ar fi dorit să faca și NU au făcut.

Despre ce tren este vorba ? Azi este ultima zi de înscriere, cu reducere de preț 20%, la cursul “Tinerețe la orice vârstă”.

Pentru mine nu are importanță dacă vii sau nu, eu pot ține cursul și cu un cursant. Știu că va veni doar cine este destinat să primească aceste informații pentru care îmi va mulțumi toată viața.

Pe motivul acesta nu am de ce să insist, fiecare are drumul lui în viață și investește în ce este important pentru el. Știu că eu mi-am dorit tot timpul să investesc cât mai mult în mine, ca om și din punct de vedere profesional. Am convingerea că este cea mai bună investiție.

Pentru că degeaba ai ani de viață de trăit, dacă nu ai viață în ani = dacă nu îi trăiești plăcut, în armonie cu tine și cu cei din jur.

Dacă tu crezi că nu îți trebuie acest curs, pentru că lucrurile care îți aduc ție satisfacție sunt doar cele materiale, atunci cursul acesta nu este pentru tine.

Dacă totuși crezi că meriți să ai acces la cunoașterea din acest curs, îți dau detaliile necesare pentru participare :

  • Cursul va începe în 8 ianuarie la ora 18 și vom păstra legătura pe WhatsApp și email.
  • Va dura 4 săptămâni cu live-uri 1 / săptămână – duminica. Dar, s-ar putea să mai fie necesar să ne întâlnim și în timpul săptămânii pentru bonusuri solicitate și/sau necesare. Chiar dacă nu poți participa în direct, îti voi pune la dispoziție înregistrările.
  • Pentru live-uri vom folosi aplicația Zoom, astfel că cei care vor intra în curs va fi nevoie să o descarce (gratuit) din Google Chrom, de preferintă pe laptop (calculator).
  • Vor exista : o parte teoretică și una practică. Pentru partea practică vei avea nevoie uneori (la exercițiile fizice cu corpul) de un echipament în care să te poți mișca lejer.
  • La una dintre întâlniri vei avea nevoie de o fotografie în care îți place cum arăți (dar NU din copilărie sau adolescență), din acea perioada a vieții tale în care erai sănătoas/sănătoasăaveai un corp pe care îl admiri și acum (doar din poză) și ți-ai dori să revii la acea formă.
  • Pentru a păstra legătura cu mine, în siguranță, va fi nevoie să-mi comunici : numele întreg, adresa de email, nr. de telefon.
  • Dacă dorești să faci cadou acest curs unei persoane dragi, te rog să-mi dai datele de contact (solicitate mai sus) ale acelei persoane.

Contribuția ta la acest curs va fi de 710 lei – preț redus cu 20%, DOAR azi 29 decembrie 2022.

În restul zilelor, până pe 7 ianuarie 2023 inclusiv, prețul va fi de 888 lei.

Plata se poate face direct pe site, ca la orice cumpărătură online, aici : https://magdalenaciuca.ro/produs/tinerete-fara-varsta/ sau prin transfer bancar, utilizănd următoarele detalii de plată :

CIUCA MAGDALENA – CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE

CIF 30405014

RO15CECEB20630RON325 8961 deschis la CEC Suc. Galvani Tei

(For international bank transfer) – BIC/SWIFT CODE: CECEROBUXXX

Când ai efectuat plata, am rugămintea să-mi trimiți o poză (făcută cu telefonul) pe WhatsApp cu dovada plății pentru a te introduce în grupul de cursanți.

Dacă te interesează și chiar îți dorești să participi la curs dar întâmpini greutăți, scrie-mi pe email : contact@magdalenaciuca.ro sau pe WhatsApp la tel. 0726201149 și – în cazul în care este ceva care ține de mine – te voi ajuta.

Te aștept cu drag, Magdalena

P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !

Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca

www.magdalenaciuca.ro

contact@magdalenaciuca.ro

YouTube :

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *