Fată bună, dar nu DĂ …!

Când eram o copilă îmi plăcea să mă furișez în camera unde stăteau de vobă părinții mei cu musafirii.

Auzeam lucruri interesante, pe care nu le-aș fi auzit în grupul de copii de pe strada mea. Multe dintre ele nu le pricepeam pentru că foloseau cuvinte cu subînțeles, cu referire la “subiecte interzise”.

Și, deși mi-aș fi dorit să aflu de ce râdeau oamenii aceia mari, n-am pus niciodată întrebări de teamă să nu incomodez cu prezența mea și să mă trimită în altă cameră. Uneori se uitau la fața mea nedumerită și se amuzau și mai tare, zicându-mi în treacăt “lasă că ai să înțelegi tu, când vei fi mai mare”.

Da, chiar așa a fost, am înțeles și m-am amuzat și eu când am mai crescut.

Îmi amintesc că odată a venit în vizită fratele cel mai mic al mamei, proaspăt însurat. Mama curioasă din fire l-a întrebat cum se înțelege cu soția. Răspunsul lui a fost că : “este fată bună, dar … NU DĂ !”

N-am înțeles ce “nu dă”, dar uitându-mă la mama care râdea cu gura până la urechi mi-am dat seama că nu este cazul s-o întreb, că probabil este vreo “măscare” pe care o folosesc doar oamenii mari.

Desigur, între timp, am aflat și eu la ce se referă această nemulțumire.

Cred că și în zilele noastre acest “nu dă” crează la fel de multe probleme ca și în trecut.

Diferența este, poate, de exprimare “nu-ți pierde timpul cu aia, că nu se f—e !” .

Iar asta are și niște consecințe, relația merge mai departe (sau NU) dacă la proba asta se ia o notă foarte bună, pentru că nu cred că mai există căsătorie fără a trece aceast “examen”.

Acum, examenul poate fi luat cu notă mare dacă sunt îndeplinite niște condiții elementare de educație (cunoaștere) teoretică și practică în domeniu.

Că, ce să vezi, facem noi parte din regnul animal dar nu funcționăm pe bază de intrat în “călduri”. Ne deosebim totuși de animale prin rațiune, inteligență, creativitatea, limbaj superior etc.

Totuși, dacă este cineva care funcționează doar așa, este bine să-și anunțe partenera(-ul) de la bun început ca să știe că atunci când apar “căldurile” este de neoprit.

Dacă ar știi acești pretențioși / critici (femei / bărbați) că totul se rezolvă foarte simplu și eficient prin puțină documentare, în două direcții :

  • Cunoaștere general valabilă privind funcționalitatea fizică, psihică, emoțională … a sexului masculin și feminin.
  • Cunoaștere foarte atentă a omului din fața ta – pentru că nu este asemănător cu fostul / fosta. Are pe lângă acele caracteristici generale și unele trăsături unice, pe care este obligatoriu să le cunoști . Într-un cuvânt respectă modul în care a fost creat EL / EA. Și fă același lucru și cu tine.

Dragă omule, nu te poți lăsa la voia (la mila) hormonilor, tăi sau ai celuilat, ca să se declanșeze acea atracție necesară pentru o partidă de sex de neuitat. Este necesar să te instruiești dacă ți-e dragă această “activitate” în doi.

Capătă cunoaștere în cele două direcții menționate mai sus și îți garantez că vei fi căutat (ă) pentru expertiza ta în domeniu.

Sub nici o formă nu pune etichete (este impotent, este frigidă…) doar pentru că ai obiecții, nemulțumiri privind prestația lui / a ei, după prima întâlnire.

Vei descoperii cu uimire că aceeași persoană este perfect funcționabilă și primește laude din partea altcuiva.

Atunci, cine-i de vină ?

Greșeli provenite din lipsa educației (a inculturii sexuale)

Dacă pe un bărbat îl împresionează și îl stimulează un film porno, o femeie s-ar putea să fie deranjată că în loc de preludiu primește vizionarea acelui film.

Dragă bărbate, în momentul în care îi pui filmeXXX, care pe tine te ajută să “te iubești de unul singur” pe ea este posibil s-o dezguste modul în care încerci să te apropii de ea. Și va ajunge la concluzia că : nu știi, nu vrei sau nu îți pasă… Este posibil ca întâlnirea să fie ratată și să fii refuzat, ori să nu o mai vezi a doua oară.

Bărbații sunt impresionați vizual, femeile au preferințe kinestezice.

Din acest motiv ai să vezi femei care nu pun prea mare preț pe un pachet de mușchi lucrați la sală. În schimb, va fi impresionată de inteligența unui bărbat care este dovedită, de obicei, prin statut social și rezultate materiale.

Așadar, când ai de-a face cu o femeie, este de preferat să folosești o mângâiere UȘOARĂ a întregului ei corp și în special a zonelor erogene (care sunt răspândite cu multă generozitate peste tot) – dă rezultate excelente.

Fă totul cu răbdare și urmăreste-i reacțiile. La un moment dat s-ar putea să primești chiar îndrumări pe unde și cum vrea să fie atinsă, prin sunete nearticulate sau limbaj nonverbal – semn că apreciază ce faci.

Apoi, mai există acea întâlnire magică când cei doi parteneri sunt genul care apreciază și pot susține o discuție inteligentă. Se crează acea intimitate intelectuală și o bună parte din preludiu se produce în acel moment, ajungându-se foarte ușor la intimitatea fizică.

„Sa faci dragoste cu mintea unei femei e un viciu al cunoscătorilor rafinați. Toți ceilalți se mulțumesc doar de corp..”

În altă ordine de idei, pornografia poate să creeze unele așteptări nerealiste pentru partener. Un bărbat care practică masturbarea o lungă perioadă de timp, este obișnuit cu un grad mare de stimulare, prin mișcări rapide și puternice, pe care vaginul partenerei nu le poate reproduce.

Acest lucru poate să îți reducă din bucuria resimțită într-un act sexual real (neînscenat) și îți poate deteriora foarte mult intimitatea în relație. Performanțele sexuale pot fi afectate, iar sexul din lumea reală poate părea plictisitor si banal.

Nu te mai poți bucura în același mod în care te bucuri atunci cand faci sex cu o persoana de care chiar îți pasă.

Excepții fac doar narcisiști, care se iubesc doar pe ei, nu știu ce înseamnă să oferi iubire și preferă să și-o tragă singuri.

Sexul din filmele porno nu are nici o treaba cu realitatea, poate doar daca dai peste o nimfomană. Chiar și în acest caz ești în dezavantaj ca bărbat, că nu se va mulțumi doar cu tine, pentru ca la nevoile ei ieșite din comun s-ar putea chiar să nu fii suficient de performant.

Gratificarea instant este cea mai dăunătoare, dă o dependență la fel de periculoasă ca cea a drogurilor.

Îmi amintesc cazul unui bărbat (căsătorit și tată de fetiță) care mi-a cerut să-l ajut să scape de dependența de pornografie, care îl determina să se masturbeze aproape tot timpul (inclusiv la muncă). Când i-am sugerat că un prim pas ar fi să ștergă materialele excitante din telefon, a zis că nu poate – că a muncit mult la culegerea lor. Asta e, alegerea fiecăruia !

Nu poți să fii doar ușor dependent, cum o femeie nu poate fi doar puțin gravidă.

Dar si femeile fac greșeli atunci când nu cunosc modul de funcționare al bărbatului. Chiar dacă fizicul lui robust te face să crezi că este o mașinărie perfectă de făcut sex, are și el sensibilitățile lui.

Cea mai simplă contribuție pe care o poți avea este să NU faci lucruri care strică atmosfera de intimitate : critica, devalorizarea, comparația negativă, conflicte de orice fel…

Sunt și unii bărbați care funcționează mai bine după scandaluri, genul  “ba p`a mătii” care după ce l-ai enervat vrea să-ți dovedească prin penetrare că el este șeful. Unele cupluri numesc ăsta sexul de împăcare. Fiecare cu plăcerea lui !

Dar eu zic să nu riști !

Au venit la consiliere un cuplu trecut bine de 50 de ani, care nu mai aveau liniște în casă. Ea era nemulțumită că nu a mai atins-o de aproape un an și îi cerea să-și faca datoria de soț. Spera ca eu să-l conving cumva (?).

În realitate atmosfera în casă era asemănătoare cu cea de pe un câmp de bătălie. Cu cât o refuza mai mult, cu atât ea devenea mai isterică și mai agresiva fizic, pentru că îl suspecta de infidelitate.

Nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama că suferea de o gelozie patologică pe fondul unei tulburări paranoide. Diagnosticul mi-a fost confirmat, apoi, telefonic, de către soț care s-a dus singur la psihiatru pentru a cere ajutor.

Pentru cine nu cunoaște modul de funcționare al acelui “mecanism masculin” este bine să afle că :  nu știe de frică, nu acționează din datorie, nu-l interesază oprobiul rudelor sau al societăți, nu dă semne vitale nici măcar de milă … etc.

Știe doar de plăcere. Obținută în condiții de RELAXARE !

Uneori femeia se străduie mai mult decât ar trebui și situația devine mai rea, atunci când nu se întâmplă ceea ce se așteaptă cei doi.

Toate situațiile astea de “pană”, pot avea diverse motivații medicale (hipertensiune arterială, diabet, depresie, stres …) și este bine să nu se arunce vina pe unul dintre cei doi.

În nici un caz nu este bine ca unul dintre cei doi să se retragă emoțional sau fizic.

Discuția este bine să aibă loc în liniște, în afara dormitorului și cel mai folositor ar fi consultarea unui specialist.

Este nevoie ca femeia să-și folosescă abilitățile native pentru ca amândoi să treacă peste aceste situații delicate cu : calm, răbdare, afecțiune și iubire.  

Să-și ofere ajutorul, dar să-l lase pe partener să se decida singur în ce fel vrea să fie ajutat, fără a-l grăbi.

Dacă față de cele scrise aici vrei să împărtășești ceva din experiența ta, m-aș bucura s-o faci, indiferent că ești femeie sau bărbat.

Te îmbrățișez, Magdalena

 P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !

Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca

www.magdalenaciuca.ro

contact@magdalenaciuca.ro

YouTube : https://bit.ly/magdalenaciucaYT

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *