Vin împreună sau separat și își doresc să găsescă o rezolvare la ceea ce (crede că) nu este în regulă cu partenerul, cu speranța că în cuplul lor se va instala pacea, liniștea și armonia.
El despre Ea :
“ …de câte ori ne certăm, își face bagajul și pleacă la mama (soacră)”
“ …nu-și recunoaște niciodată greșeala și face pe victima, până când cedez și vin s-o împac. Poate să stea așa zile întregi”
Ea despre El :
“… se enervează ori de câte ori doresc să avem o conversație serioasă, o refuză sau o amână până când renunț definitiv ”
“… se plânge tot timpul că este nedreptățit, că nu-i convine cât câștigă, că nu este apreciat la adevărata lui valoare, dar nu face nimic pentru a schimba situația”.
Sunt doar niște exemple alese la întâmplare, iar atitudinea reproșată de unul dintre cei doi (sau chiar de ambii) este imaturitatea emoțională sub diferitele ei forme :
- lipsa de angajament
- fuga de responsabilitate
- evitarea confruntării cu realitate și folosirea minciunii
- incapacitatea de a lua decizii
- dificultăți în soluționarea conflictelor sau folosirea unor metode care includ agresiunea de orice fel, etc.
Dacă ar fi să analizăm separat cele două sexe, iată câteva indicii că avem de-a face cu un adult imatur emoțional :
Femeia imatură :
- Vrea să-l controleze pe bărbatul din viaţa ei
- Se folosește de sex pentru a deține putere asupra partenerului
- Consideră că un barbat adevărat nu plânge și preferă “băieții răi” duri, lipsiți de sensibilitate
- Mimează placerea în timpul actului sexual de teamă să nu fie părăsită
- Are tendința de a pune stăpânire pe timpul partenerului
- Dacă a avut un eșec în relația anterioară, va avea tendința de a pedepsi partenerul actual
- Face o obsesie pentru bărbatul de care s-a îndrăgostit, ignorând semnele de indiferență ale acestuia
Barbatul imatur :
- Crede că este o victimă a celor din jur
- Petrece foarte mult timp în fața oglinzii și îi păsă mult de felul cum arată, fiind speriat că alții arată mai bine decât el și au mai mult succes
- I se pare normal să primească totul fără să depună vreun efort, iar atunci când nu primește îi blamează pe ceilalți.
- Discuțiile care presupun angajametul în relație îi provoacă anxietate
- Apariția unui copil în relație îi produce nemulțumire, că “nu este pregătit pentru a fi tată”. De fapt copilul din el se simte în competiție cu noul venit
- Evită să ia contact cu emoțiile sale și devine iritat dacă i se cere să le exprime
- Este capricios si instabil
- Când se simte nervos devine impulsiv fără a analiza situația, exact ca un copil, considerând că tot ce contează sunt dorințele lui
- Este egoist, sub pretextul iubirii de sine.
Atunci când unul dintre parteneri dă semne de imaturitate emoțională (sau amândoi) suferința în cuplu este prezentă, este reală, dar cauza invocată are la bază un motiv subiectiv, nu cel real : “ vrea să-mi faca rău”, “nu mă (mai) iubește”, “face așa ca să mă enerveze, să-mi strice mie ziua și nu încetează până nu reușește”…
Manifestările încriminate pot fi permanente ca un mod de a reacționa constant în anumite circumstanțe. Sau pot fi aleatorii sub forma unei schimbari bruște de dispoziție, derutante, care (aparent) par să nu aibă vreo legatură cu momentul respectiv.
Legat de aceste situații și pentru că suntem atât de aproape de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului am să vă vorbesc despre copilul interior.
Vă vine să credeți sau nu, acest copil interior, dacă este nevindecat, preia conducerea atunci când adultul se confruntă cu o situație dificilă, pentru că sunt scoase la suprafață sentimente reprimate în trecut în momente dificile asemănatoare.
Scopul este vindecarea și eliminarea lor.
Este ineficient și dăunător să ne certăm cu partenerul și să-l acuzăm pentru ceea ce simțim. Asta duce la perpetuarea acestor tipare, întârziind vindecarea.
Atitudinea de a te confrunta cu aceste stări și de a analiza cauza declanșării lor, este soluția cea mai bună.
Când suntem supărați pe partener, 90% din supărare are legătură cu trecutul și NU cu situația din prezent.
…………..
Spre sfârșitul acestui articol îti voi oferi o metodă prin care poți depista felul în care trecutul îți afectează reacțiile din prezent.
……………….
Dacă, de exemplu, partenerul ne critică, durerea din trecut iese la suprafață și se amplifică pentru că se adăugă la situația prezentă. Din acest motiv reacția este disproporționată în comparație cu ce s-a întâmplat în prezent.
Din perspectiva adultului, care are copilul interior vindecat, putem trece cu vederea ceea ce ne spune partenerul, găsindu-i scuze că poate a avut o zi mai dificilă și este indispus.
Însă, din perspectiva copilului interior nevindecat nu putem înțelege. Situația este dureroasă și o privim ca pe o respingere a persoanei noastre.
Ceea ce ne poate deruta este faptul că acest adult nevindecat emoțional este perfect funcțional din punct de vedere mental, social, poate avea chiar funcții de conducere.
Dar emoțional se află la vârsta când s-a produs trauma. Nu poate să exprime ceea ce simte și mai mult de atât – fuge de emoțiile care l-ar putea îndurera din nou, negându-le existența.
Poate fi în posesia unui fizic extrem de impunător, corespunzător vârstei cronologice, dar maturizarea emoțională să nu corespundă cu vârsta biologică. Comportamentul manifestat în situații stresante este asemănător cu cel în care, copil fiind, ia fost frică și s-a simțit neputincios în fața adultului care l-a abuzat fizic și/sau emoțional, simțindu-se nedreptățit, abandonat, neînțeles, neiubit
Mulți dintre ei sunt înca sub influența abuzatoare a unuia dintre părinți, care îl ceartă în prezent și îi spune cum trebuie să-și trăiască viața, îl critică și îi reproșează că și-a sacrificat viața pentru a-l crește și drept răsplată “nu face suficiente eforturi”, în concluzie “nu este bun de nimic”.
Pentru a se putea vindeca, într-o astfel de situație copilul, ajuns în prezent adult, trebuie să-l înfrunte și să pună capăt abuzurilor acelui părinte.
Vindecarea începe cu etapa de conștientizare a acestui copil rănit și continuă prin integrarea copilului interior în activitatea de adult, având ca rezultat depășirea etapei de atașament emoțional față de abuzator.
Vindecarea este necesară pentru ca adultul din prezent să poată primi și oferi la rândul lui : grijă, atenție, iubire, oamenilor de care îi pasă.
Dar nu numai atât, prin vindecare va fi capabil în situațiile neplăcute să se poată descurca ca un adult, fără lamentările sau crizele de nervi specifice copiilor mici si fără a se simți dezechilibrat.
Odată vindecat, va beneficia de calitățile existente în cele două ipostaze ale Eu-lui : seriozitate și asumare din rolul de adult, alături de acele calități ale copilului interior vindecat : inocența, vulnerabilitatea, spontaneitatea, imaginația, curiozitatea, bucuria vieții.
Așa cum ți-am promis, îți descriu în cele ce urmează o metodă, sugerată de John Gray, prin care îți poți da seama care este adevărata cauză a supărării tale.
Scrisoarea tămăduitoare
Dacă te-ai certat cu partenerul scrie-i o scrisoare despre felul în care te-a indispus, gândindu-te în același timp cu ce din trecut se aseamăna situația actuală.
Când ? În ce împrejurări, ai mai avut acel sentiment de : nedreptate, abandon, tradare, lipsă de respect sau afecțiune, insecuritate, …?
În timp ce scrii este posibil să-ți vină în minte amintiri din trecut și să constați că de fapt ești supărat pe tatăl sau pe mama ta, care printr-un anumit comportament te-au făcut să simți acele sentimente enumerate mai sus.
În acel moment continuă să scrii, dar adresează scrisoarea părintelui respectiv. Te vei elibera de resentimente și vei readuce liniștea în cuplu.
Arată scrisoarea partenerului și scriei totodată un mesaj afectuos. Va aprecia sinceritatea și îti va înțelege mai bine motivul supărării și sensibilitatea ta la acel subiect.
În încheiere vreau să vă spun că este bine să fim înțelegători cu cel de lângă noi, dacă vrem ca și noi să fim acceptați cu tot trecutul nostru – cu acea zestre emoțională care ne-a pus-o în bagaj familia noastră când am plecat în lume.
Îmi amintesc de un bărbat cu o constituție atletică, care a venit să-mi vorbească despre atacurile de panică pe care le suporta noaptea, trezindu-se din somn. Dar durerea lui era mai mare pentru ca partenera nu-l înțelegea și îl ironiza. Ea nu concepea ca un om la 120 de kg să manifeste acele simptome si considera situația ca o lipsă de bărbăție.
Ceea ce mi-am dorit să-ți transmit prin acest articol este faptul că suntem foarte fragili pe dinăuntru, chiar dacă fizicul nostru nu trădează așa ceva, chiar dacă ne este jenă să recunoaștem asta. Uneori ne dăm seama de această fragilitate când este prea târziu și pierdem oameni dragi.
Despre această fragilitate este vorba și în versurile melodiei “Fragile”, melodie scrisă în momentul în care Sting și-a pierdut mama. Poți urmări melodia în interpretarea minunată a lui Emi si Cuza (interpretând pe Stevie Wonder și Sting) : https://www.youtube.com/watch?v=kyE73R5ZM1w
Și pentru ca Ziua Copiului este peste puțin timp, îți doresc să :
Ai grijă de copilului tău interior așa cum ai fi vrut s-o faca cei care te-au crescut. Nu-l reduce la tăcere, nu-l pedepsi și nu-l certa.
Fii un părinte bun pentru EL ! Ascultă-l și ajută-l să crescă și să se dezvolte frumos ! Iar EL te va răsplăti cu toate darurile pe care le poate oferi un copil care se simte liber, iubit, apreciat și încurajat – completând în mod armonios ADULTUL care ești azi.
La mulți ani !
Te îmbrățișez, Magdalena
P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :
