Vindecarea sufletului

Atunci când viața ne scoate în cale un obstacol neașteptat, sub forma unei moment dramatic, dureros, suntem gata să apelăm la orice soluție pentru a-l depăși.

Dar, unele dintre aceste soluții se dovedesc a fi FALS SALVATOARE pentru că doar pe moment te anesteziază și te fac să simți mai puțină durere. Printre acestea se află și abuzul de anumite lucruri care în timp cer mărirea dozei ajungând să pună stăpânire pe tine și devin dependențe (alcool, substanțe interzise, sex, muncă pâna la epuizare, supraalimentație…)

Cineva îmi spunea că singura soluție este să mergi la biserică la Sf. Liturghie.

Da, așa este, acolo îți poți găsi liniștea, te poți echilibra datorită vibrației înalte care se creează. Cu o singură condiție :

  • să poți primi cu toata ființă ta tot ce îți este dăruit acolo și să poți păstra ceea ce ai primit până la următoarea slujbă

Asta înseamnă că este foarte important ce faci înainte, în timpul și după ce te duci la biserică.

Dacă mergi ca și cum ai vrea să semnezi condica dar nu ești atent la predică, preferând să discuți cu ceilalți enoriași ultimile noutăti, ai venit degeaba.

Tot degeaba te duci la biserică dacă, în afara ei, ești un om plin de resentimente, neiertare, plin de ranchiună și răutăți la adresa celor care nu ți-au făcut pe plac.

Sunt persoane care au întrerupt relații cu rude apropiate, ani de zile, pentru că nu au putut ierta cuvinte, fapte… În ideea de a-l pedepsi pe cel care a „greșit” ?!

Din păcate pedeapsa este mai mult pentru cel care poartă ranchiună, pentru că neiertarea este cea mai mare toxină pe care o stocăm în corpul nostru. Crează un PH acid care este favorabil apariției bolilor.

Dumitru Constantin Dulcan spunea că prin iertare „se șterge programul patologic la nivel de ADN și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic – ca și cum ai reseta un computer”.

Din acest motiv am creat un capitol special despre IERTARE în cursul „Renaște ca Pasărea Phoenix” în care explic :

  • De ce este bine să ierți
  • Ce se opune iertării
  • Ce înseamnă sa ierți
  • Ce să faci pentru a ierta și cum știm ca am iertat
  • Procesul de Iertare pe cele trei direcții

Chiar în ediția trecută a cursului una dintre participante a conștientizat căt rău își producea pedepsindu-și partenerul prin tăcere autoimpusă. Motiv pentru care a luat inițiativa de a se împăca derulând Procesul de Iertare pe cele trei direcții.

Dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect și să începi procesul de vindecare, înscrie-te la curs aici : https://magdalenaciuca.ro/produs/renaste-ca-pasarea-phoenix/

Pe curând,

Magdalena

 P.S. Ajută-ți prietenii trimițându-le acest mesaj.

Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca

www.magdalenaciuca.ro

contact@magdalenaciuca.ro

YouTube :

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *