Puterea Iertării în Cuplu
Se întâmplă adesea, în cuplu, să avem discuții în urma cărora să ne simțim și chiar să fim : răniți, nedreptățiți, să credem că celălalt a vrut cu adevărat să ne facă rău…
Aceste evenimente pot lăsa urme în dinamica cuplului nostru, ne pot afecta intimitatea și bucuria de a trăi împreună.
Cât de mult ținem supărarea ?
In funcție de educația primită.
Unii dintre noi am fost norocoși pentru simplul fapt că cei care ne-au crescut ne-au explicat că nu există om care să nu greșească. Deci și noi, putem la rândul nostru să greșim față de oricine, chiar față de noi înșine. Și ne-au învățat să NU purtam ranchiună, să NU fim neiertători..
Sunt însă familii în care neiertarea se află la loc de cinste, ca un fel de blazon. Ca și cum ar fi un motiv de mândrie pentru cel care nu iartă.
Din propria experiență și din experiența celor care au venit în contact cu mine, vă pot spune că neiertarea se poate asemăna cu o boala cronica care în primul rând îți face ție rău și apoi tuturor fața de care ai ceva de neiertat.
Este ca și cum ai bea un pahar cu otravă și ai aștepta să i se întâmple ceva rău celui pe care nu vrei să-l ierți. Din păcate tu ești primul afectat, iar celălalt poate s-o ducă bine mersi fără să aibă nevoie de iertarea ta.
Despre iertare am citit multe, dar am să amintesc aici părerile a două persoane care mi-au atras atenția.
Una dintre acestea este: Dr. Hew Len. (psiholog, terapeut din Hawaii) cel care ne-a transmis metoda de vindecare Ho`oponoopono, care spunea :
“Lipsa iertarii este cea mai mare toxina pe care am stocat-o in corpul nostru. Gandurile noastre negative blocheaza caile neuronale si creeaza boli si dizarmonie intre celule.” Fiecare gand negativ pe care il ai despre tine – sau despre altii – creeaza o coarda sau un fir(numit aka in limba hawaiiana), care se afla in jurul tau, blocandu-ti accesul la Lumină și mentinandu-te in intuneric. Imagineaza-ți căt de multe corzi ai acumulat de-a lungul vieții tale, pur și simplu pentru că societatea noastra modernă nici măcar nu recunoaște existența acestora!”
Din punct de vedere spiritual, tot ceea ce întâlnim in acest plan fizic ca experiență este privit dintr-o perspectivă mai inaltă, ca fiind in ordine Divina și reprezintă pentru noi o oportunitate de-a învăța și de a ne extinde conștiința.
Cea de-a doua persoană este D.C. Dulcan :
“Ce înseamnă Iertarea?
Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ștințific, înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN ului, adică al fundamentului nostru genetic.
Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală). Prin Iertare, la nivelul ADN ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare.
Mai simplu spus: vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc, sau îi urăști !
Emotia negativa a furiei elibereaza o substanta chimica ce afecteaza mușchiul inimii.
Neiertarea alimentează: ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia, provoacând în corp un pH acid favorabil bolii. Să iertăm fiindcă iertarea face ca PH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătății.
Sa rămânem constienți că fiecare minut de suferință, sau stres, ia din viața celulei noastre”
Este un subiect foarte important și nu aveam cum să nu îl includ în programul „Magia Feminității în Cuplu”.
Despre IERTARE a fost vorba în această a 2-a întâlnire din curs. Am discutat despre :
- Ce înseamnă Iertarea
- De ce este necesar să ierți
- Cum apare neiertarea
- De ce ne este greu să iertăm
- Ce se opune iertării
- Care sunt pașii în Procesul de Iertare
- Cele 3 Directii în Procesul de Iertare
- Tehnică energetică în Iertarea de Sine
Nu poți avea o relație frumoasă de cuplu dacă ai sentimente de rachiună și răzbunare față de PARTENER.
Este ca și cum ai sta cu un DUȘMAN în casă, iar asta poate fi orice numai relație de cuplu NU.
O femeie poate aduce liniștea în cuplu, dacă vrea. Altfel, în urma certurilor repetate fără împăcare, este în pericol de a crea o ancoră negativă în mintea bărbatului ei.
Cum se întâmplă asta ? Sentimentele negative se tot adaugă și ajunge să se enerveze doar ce o vede după o zi de muncă, atunci când ajunge acasă. Este motivul pentru care mulți bărbati preferă să dea pe acasă cât mai puțin.
Desigur, cele care fac parte din program, au primit atât Tehnica, Ritualul de iertare cât și Setul de Acțiuni Ajutătoare pentru a reuși în procesul de iertare.
Și tu poți intra în program, dacă în urma discuției cu mine vom considera împreună că ți se potrivește și te poți integra în el.
În continuare, te țin la curent cu subiectele din grupul privat de Facebook – exclusiv pentru femei – ” 𝐑𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐮𝐩𝐥𝐮 𝐃𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆” 💕 :
– Al 3-lea nu este întotdeauna în plus !
– Detalii din prima zi a programului „𝐌𝐚𝐠𝐢𝐚 𝐅𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧 𝐂𝐮𝐩𝐥𝐮”
– Cum poți să afli mai multe despre o persoană ?
– Ce există la baza fiecărei boli ?
🎁 Membrele acestui grup beneficiază, deja, de o consiliere gratuită pe subiectul CUPLU.
Link-ul catre GRUP este acesta : https://www.facebook.com/groups/relatiadecupludoritadetine
Cu drag, Magdalena
P,S. Îți mulțumesc ca dai mai departe această informație !
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :