Relația care îți îmbolnăvește sufletul !

Atunci când tu nu ai obiceiul să minți, să furi sau să înșeli pe altcineva, vei fi convins(ă) că și alții sunt la fel ca tine.

Mai ales când ești foarte îndrăgostit(ă) de o persoană, ai o părere foarte frumoasă despre aceasta și nu o crezi în stare de astfel de lucruri mizerabile.

Nici măcar atunci când cineva îți demonstrează că nu este așa cum o vezi tu, cum se spune negru pe alb, tot nu-ți vine să crezi că acea persoană pe care o iubești poate fi altfel și cauți să-i găsești circumstanțe atenuante, luând vina asupra ta. Pentru binele tău, am să-ți prezint aici o situație care se întâmplă foarte des în relațiile din ziua de azi. Dacă nu mă crezi, intră pe videoclipul postat de mine pe canalul de Tik Tok, pe care l-am intitulat „Când îți îmbolnăvești SUFLETUL ?”

Acest video a ajuns deja la peste 41.000 de vizualizări și te invit să citești măcar o parte din comentarii, să vezi câte persoane s-au regăsit sau se regăsesc într-o astfel de situație, în care au avut de suferit.

Iată despre ce este vorba :

Vei vedea că e nemulțumit, nerecunoscător, plictisit lângă tine. Cerințele lui sunt mereu mai mari. Tu plusezi: îi dai tot ce ai, dar şi tot ce nu ai. Te dai peste cap să îl impresionezi.

Eşti în competiţie cu tot ce se întâmplă în viața lui: cu viciile, cu pasiunile, cu ceilalţi oameni.

Vrei să fii tu câştigătorul, să primeşti atenția, afecţiunea lui întreagă, aşa cum i-o oferi tu. Dar asta nu se poate, pentru că tu oferi iubire, iar el caută validare.

Disperat, cauți să îi dai mereu noi motive să te VADĂ, încerci să îţi autodepăşeşti performanțele de până acum.

Târziu, după ce ai epuizat emoție, resurse, timp, ani .. în sfârșit pricepi: omul care nu te iubeşte vrea doar validarea şi resursele tale, nu pe tine. El nu te-a simţit vreodată, ca să te poată iubi ca suflet.

Dacă nu punem orgoliul înaintea sufletului, SIMŢIM LA TIMP CÂND CINEVA ESTE NESINCER ŞI DOAR NE FOLOSEŞTE.

Dacă stăm în orgoliu, ne blocăm în idei precum:  „ca mine nu mai găseşte”,  „la un moment dat mă va iubi”, „nu poate trăi fără mine”, „un om ca mine şi-ar dori oricine să întâlnească”.

Când ai o relaţie sinceră cu tine, poți să recunoști de la început sau chiar pe parcurs când un om

  • Nu este capabil de iubire
  • Nu te iubește pe Tine. Poate pe ALTCINEVA, dar pe tine NU.

Fiecare secundă de viață irosită încercând să convingi un om care nu te iubeşte CĂ TU MERIȚI iubirea lui ESTE o declaraţie de neiubire faţă de sufletul tău care se îmbolnăveşte.

Dacă ai trecut printr-o astfel de experiență și încă îți simți sufletul pustiit, vin-o să stăm de vorbă câteva minute și am să te ajut să vezi din nou partea frumoasă a vieții, pentru a reuși să primești și să dăruiești iubire.

Ceea ce ți-am povestit mai sus este doar una dintre capcanele la care sunt supuse persoanele care nu cunosc prea multe despre alegerea partenerului potrivit pentru a avea o relație de cuplu sănătoasă.

Dacă mă urmăresti de mai mult timp, probabil ai aflat că am creat un program numit “Magia Feminității în Cuplu”, care ajută femeile singure (fără partener) sau care se simt singure într-o relație de cuplu nesatisfăcătoare.

Pentru ele am inclus în acest program metode de a alege corect partenerul potrivit și totodată de a se feri de astfel de capcane în care sunt doar folosite, NU iubite. Ce cuprinde programul afli AICI: https://magdalenaciuca.ro/magia-feminitatii-in-cuplu/

Cu prietenie, Magdalena

www.magdalenaciuca.ro

contact@magdalenaciuca.ro

YouTube : https://bit.ly/magdalenaciucaYT

TIC-TOC : http://bit.ly/3KRN1hv  

4 thoughts on “Relația care îți îmbolnăvește sufletul !”

  1. Absolut de acord cu tot ce a-ti scris ma regăsesc. Sunt epuizata la maxim ,falimentata emoțional total pentru că am crezut ca pot face o fam cu el iar el clar este NU ,de asa Nu în viata mea deși e prea târziu. Suntem de 12 ani împreună, m-am mințit, m-am amăgit, am sperat degeaba ..am 3 copii cu el și sufăr pana la epuizare ..numai pot sa ma regăsesc..trăiesc singura în doi intr-o tara străină fără nimeni în jurul meu ..iar el face ce vrea ,vine cand vrea ,pleacă când vrea ..

    1. Dragă Roxy, nu te învinui pentru intențiile tale frumoase. Ceea ce ți-a lipsit și îți lipsește și acum este cunoașterea. Chiar dacă îl părăsești pe EL, vei face aceleași greșeli, sau de altă natură, care te vor transforma într-o victimă și în următoarea relație. Vezi că în articol am menționat un link, ți-l trec și aici https://magdalenaciuca.ro/magia-feminitatii-in-cuplu/ Deschide-l și programează-te la o discuție gratuită cu mine. Dar numai dacă ești hotărâtă să-ți schimbi viața. Pentru că, din acest moment, dacă treci pe lângă această oportunitate – punând totul pe seama lipsei de noroc – atunci se cheamă ca te condamni singură la nefericire.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *