Am promis că în această a 2-a parte voi vorbi despre Intimitatea mentală (intelectuală) și Intimitatea fizică (sexuală).
Dacă nu ai citit prima parte din acest articol, o poți găsi aici : https://magdalenaciuca.ro/in-pat-cu-dusmanul-partea-i/
Intimitatea mentală (intelectuală) este deseori însoțită și îmbracată în mod subtil de intimitatea emoțională.
Partenerii au o conexiune mentală bazată pe valori sensibil apropiate, se stimulează reciproc intelectual, discută liber făra rezerve și se completează unul pe altul în mod delicat, acceptându-și diferențele de opinie.
Cei doi se bucură de punctele pe care le au în comun, dar și de punctele forte personale ale fiecăruia. De multe ori, atunci când se cunosc de mai mult timp, cei doi au o conexiune atât de bună încât îsi simt starile emoționale fără a mai fi nevoie de cuvinte și anticipează ce urmează să spunsă celălalt.
Pe lângă beneficiile pe care le au, ca urmare a preluării de noi informații de la partenerul de dialog, se mai întâmplă ceva miraculos.
În urma dezbaterilor aprinse, se creează o atmosferă care duce la respect, admirație reciprocă și în acelaș timp la dorința de apropiere. Știm că admirația și respectul stau la baza iubirii mature. Iar o iubire matură împărtășită favorizează atracția fizică și apariția Intimității sexuale.
Pașii curg firesc, fără grabă și vin ca o normalitate, pentru că fiecare și-a parcurs partea lui de drum în întâmpinarea celuilalt, fără orgolii, fără prejudecăți, doar cu dorința de a dărui iubire.
Este momentul în care și cea mai neîmblânzită „scorpie” devine ascultătoare, docilă, în fața bărbatului care a condus-o cu fermitate dar și cu multă tandrețe spre frumoasa lor întâlnire.
Este momentul când femeia devine în mâinile bărbatului adorat, un lut moale ușor de modelat, arătându-i prin această abandonare : iubire, respect, prețuire și nu în ultimul rând dorința de a-i dărui plăcere.
Nu am înțeles niciodată de ce oamenii care au ajuns într-un cuplu nu se străduiesc să construiască și să rafineze aceasta formă de intimitate.
Este, poate, cea mai frumoasă si cea mai longevivă formă de intimitate care îți aduce satisfacții și la vârsta a 3-a când corpul începe să-și restrângă „unele activități”.
Intimitatea fizică (sexuală)
Ei bine, aici, pentru unii bărbați începe calvarul. Dar și pentru partenerele lor.
De ce ?
Pentru că acei barbați nu au habar cum este construită femeia și nici nu-i interesează, considerând femeia ca pe un obiect sexual.
Mulți dintre aceștia și-au poluat gândirea cu imagini văzute în filmele XXX, unde la comanda regizorului „ACȚIUNE !” protagoniștii trec la acțiune instant, fără inhibiții și cu un apetit sexual demn de invidiat.
În acest caz, un barbat neinstruit (= foarte aproape de regnul animal), va obține cu greu, spre deloc, ceea ce-și dorește de la parteneră. De multe ori pretinde acest act sexual ca pe o datorie a Ei față de el, iar alteori folosește forța, luând cu japca, prin viol, ceea ce crede că i se cuvine. Chiar dacă îi este soție, tot viol se numește atunci când ea nu-și dorește.
Oare situația nu se potrivește din nou cu denumirea articolului : În pat cu DUȘMANUL?
Hellooo ! Treziți-vă ! Ăla este film !
Da, poți obține și în realitate ceea ce vezi acolo pe doua căi :
1. Angajezi o profesionistă care își face treaba cu ochii pe ceas, pentru că la ea este business nu relație amoroasă, ca să-și doreasca să adoarmă cu tine în brațe.
Nu are rost să încurci sau să te încurci cu cineva neprofesionist.
Riști să pățesti cum mi-a povestit un client la cabinet : a agațat pe cineva la o petrecere și când s-a trezit a doua zi s-a speriat când a văzut-o lânga el, pentru că nu-și mai aducea aminte cum a ajuns ea acolo. Și ce-l speria mai tare era ca fata nu se mai dădea dusă, vroia să se mute cu el.
2. Acestă este calea de preferat : construiești împreună cu partenera intimitatea despre care ți-am vorbit pâna acum. Cu cât veți atinge împreună mai multe feluri de intimitate, cu atât vă veți bucura de mai multă încredere, prietenie și clipe de extaz.
Pentru asta ai nevoie de :
- Răbdare, răbdare, răbdare… Nu părăsi „corabia” orice s-ar întâmpla. Cuplurile longevive și fericite nu sunt cele care NU au avut conflicte. Sunt cele care au știut să trecă prin furtunile conjugale și să ramână împreună – iar asta i-a unit și mai mult. Au știut că pot conta unul pe altul la nevoie. Angajamentul ăsta trebuie să vină din ambele părți, alfel nu funcționează.
- Dorință reciprocă de a vă cunoaște, a vă respecta și (la nevoie) a vă negocia preferințele în orice domeniu
- Comunicare. Nu aștepta ca celalalt să-ți ghicească gândurile. Comunică și când îți este bine și vrei să-i spui ceva plăcut, nu te zgârci la complimente, niciodata nu este prea mult. Dar mai ales, comunică atunci când te deranjează ceva. Însă, ai grijă cum o faci, ca să nu rănești.
- Ai grijă de partener, dar nu uita de tine. Dezvoltă-te ca om în continuare, adaugă noi valențe personalității tale. Nimic nu-i mai incitant decât să afli că și dupa ani de conviețuire partenerul te surprinde cu ceva nou, ca și cum ai avea în față o altă persoană. Nu-i așa că te poți îndrăgosti la nesfârșit de cel de lângă tine ?
- Priveste-ți cu ochi proaspeți, curioși, partenerul și vei descoperi mereu ceva nou care te va atrage. Nu-l închide într-o cutie, punând o etichetă și crezând că știi totul despre el, că nu mai exista nimic de descoperit.
Ar fi păcat să nu vezi ceva de care să te poți bucura. Sau…
Ar fi riscant să vezi ceva prea târziu pentru a-ți mai putea salva relația
Ca o completare la tot ce am povestit până acum, îmi amintesc că, cu mulți ani în urmă, exista la noi o emisiune tv. a doctorului Mehmet Cengiz Öz, chirurg cardiotoracic de origine turcă (profesor la Universitatea Columbia) – un invitat obișnuit la The Oprah Winfrey Show.
Într-unul din talk show-urile lui medicale, Dr. Öz vorbea despre preludiu și povestea cu umor că are nevoie, uneori, de două zile pentru a-și pregăti soția, altfel nu primește „prăjitura”.
Atunci când atmosfera nu a fost creată, sau nu este favorabilă (oboseală, certuri, indispoziție…), există niște semnale, uneori chiar verbalizate.
La începutul relației când nu s-a ajuns la intimitatea fizică poate fi „ nu sunt pregatită”. Mai târziu, când relația este mai veche, sunt invocate tot felul de motive : „mă doare capul” , „sunt obosită, „am treabă”.
Și chiar așa și este ! Nu s-a creat momentul favorabil. Este nevoie de acea tensiune plăcută care se naște dintr-o discuție pe care am amintit-o la Intimitatea mentală, sau, poate o activitate în doi relaxantă : dansul, masajul de relaxare …
Totul începe din minte, dacă acolo nu dezgheți complet, trupul nu se poate relaxa, rămâne închis. Iar asta este valabil atât pentru Ea cât și pentru El.
Nu degeaba se spune despre creier că este cel mai puternic organ sexual.
Toți vrem aceleași lucruri : respect, atenție, admirație, iubire, cuvinte frumoase, răsfăț …
Și, în general femeile vor ceea ce vor și bărbații, doar că măcar din când în când vor să fie iubite și nu f x x x x e !!!
Pentru cei care vor sa afle mai multe pe această temă, le recomand cartea „ A face dragoste aproape perfect”, scrisă de sexolog Bebe (Vasile) Mihăescu. Modul nonconformist și glumeț în care este scrisă te ajută să o parcurgi rapid, într-o stare de bună dispoziție.
P.S. Scrie-mi te rog, ce crezi despre cele de mai sus ? Se aseamănă cu ceva din viața ta de cuplu ?
Dacă ți s-a părut interesant articolul, distribuie-l și cunoscuților tăi !
Cu drag, Magdalena
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :
Interesant, si in acelasi timp o lectie pt cupluri, indiferent de varsta. S.ar mai fi putut numi ‘Reteta unei relatii perfecte’, ‘Cum sa mentii flacara aprinsa’ sau in stil Hagi: ‘Cum sa faci bine ca sa nu fie rau’.
Citind ambele articole nu neg ca este o reteta buna, iar aplicarea ei poate duce la miracole neasteptate.
Totusi….
Da, exista mereu un ‘totusi’.
Si o afirm cu convingere in calitate de profesionist cu doua casnicii la activ, he, he. As face o paralela intre relatia de cuplu si un job. O relatie/casnicie este ca un job cu durata nedeterminata. Depinde de fiecare dintre parteneri aceasta durata. Ca s.o prelungesti trebuie sa muncesti mult, foarte mult as spune. Sa fii prezent si activ tot timpul, sa stii cum sa eviti/aplanezi conflictele si sa dai dovada de intelegere, tact, rabdare. Si da, mai sunt si compromisurile. Sa nu uitam ca viata nu este alcatuita doar din alb si negru, mai exista si nuante de gri.
E greu, stim asta cu totii. Si de multe ori intervin frustrari, orgolii, asteptari neimplinite…..si cateodata sentimentul ca nimic din ceea ce faci nu este suficient pt celalalt.
Poate nu constientizam decat tarziu, dupa ani si ani, ca acesta a fost cel mai greu job din vietile noastre. Evident, cu satisfactii, bucurii dar si cu furtuni(uragane in cazul unora). Personal, in urma experientelor acumulate, am ajuns la concluzia ca succesul unei relatii depinde in mare masura de inteligenta partenerilor. Mai mult sau mai putin emotionala.Trebuie sa fii inteligent sa poti mentine flacara aprinsa. Iar inteligenta te ajuta sa modelezi ferm acel mix de inceput cu fluturi in stomac si atractie sexuala in ceea ce spui tu: respect si admiratie(iubirea matura).
De ce spun asta? Pt ca timpul lasa mereu o amprenta. Iar convietuirea cu celalalt este indiscutabil marcata de amprenta timpului. Apar probleme legate de copii, situatia sociala, pasiuni sau hobby-uri noi care deranjeaza, riduri, sanatate, etc. Aceste probleme pot fi rezolvate lesne daca ambii parteneri sunt guvernati de iubirea matura.
Ar mai fi multe de spus, dar cred ca tu le.ai sintetizat mult mai bine decat mine. Ma uit in jur si constat cu tristete ca in zilele noastre relatiile nu mai au aceeasi incarcatura ca in trecut, fiind bazate de cele mai multe ori pe niste principii subrede si superficiale.
Relatia indelungata de cuplu, acel ‘neverending story’, nu este pt oricine. Iar cei care ajung la acel ‘pana cand moartea ne va desparti’ nu sunt niste norocosi, sunt pur si simplu doi oameni. Inteligenti!
Mulțumesc pentru comentariu, Victor ! Ca de obicei, energia ta masculina aduce completări prețioase. Da, sunt multe de spus și la un moment dat nu știam ce să aleg pentru a fi de folos tuturor. Subiectul este inepuizabil chiar dacă aș scrie un roman. Tot ce ai spus este foarte adevărat și tocmai de aceea am subliniat la un moment dat că succesul în cuplu depinde de amândoi.
Dar, te rog, fă tot posibilul să privești ce a fost în trecut prin aceasta regulă pe care ți-o voi spune acum – cu riscul de a te supăra pe mine . Nici mie nu mi-a plăcut atunci când am descoperit-o, nu mai vorbesc de clienții care vin la terapie de cuplu. Invariabil unul dintre ei crede ca merită pe cineva mai bun, dar nu iese din relație.
Oamenii pe care îi alegem ca parteneri, sunt cei mai potriviți pentru acel moment al vieții noastre.
Sunt oglinzile noastre care ne arată la ce mai avem de lucrat. Ne apasă pe butoane dureroase, ne atâță orgoliul, ne scot din sărite, ne arată partea de umbra a personalitații noastre pe care ne străduim s-o ascundem … Nu s-ar întâmpla toate astea daca nu am fi DERANJABILI, dacă am fi echilibrați … De fapt, nu i-am avea lânga noi, drept parteneri 😊
Eu aș spune despre toate evenimentele (bune si mai puțin bune) care apar de-a lugul vieții de cuplu, ca fiind normale. Nu le-aș considera ca fiind factori destabilizatori.
Dacă cei doi sunt prieteni, toate se rezolvă pentru ca sunt o echipă solida care poate ține piept la tot ce vine.
Dar, când vâslești de unul singur la barcă, când îl simți pe cel de lânga tine că nu te susține, că uneori alege să te sacrifice pe tine pentru a mulțumi pe alții … nu prea mai poți spera la ceva bun în viitor.
Momentele de singurătate sunt benefice, te poți (re)construi, adaugi și elimini în funcție de ceea ce vrei sa atragi și fii sigur că energia ta nouă va atrage persoana potrivită.
🙂
Nu am de ce sa ma supar, Magda. Ceea se spui tu stiam de mult. Am citit, si apoi am si trait efectiv evenimentele care au consolidat aceste invataminte.
De aceea nu m.am considerat niciodata un oropsit/nedreptatit al vietii. Nu imi place sa ma plang, nu este barbateste, iar cand am descoperit ca cei de langa noi sunt propriile noastre oglinzi, totul a fost foarte limpede pt mine.
Lucrurile prin care am trecut, indiferent de natura lor, au fost benefice planului sufletului meu(era exact ceea ce imi trebuia atunci), iar in plus invatamintele dobandite au fost nepretuite. Experienta de viata m.a invatat 5 lucruri importante:
– nu trebuie sa cauti niciodata puncte de echilibru in exterior; le vei gasi mereu in interiorul tau;
– nu vei putea sa iubesti pe nimeni cu adevarat daca nu te iubesti/pretuiesti pe tine mai intai;
– nu trebuie sa ai asteptari de la nimeni; neimplinirea acestora creaza frustrari, furie, si alte energii negative care se intorc impotriva ta;
– nu trai in trecut, prezentul este singurul mod de viata autentic;
– aceleasi evenimente prin care ai trecut se pot repeta la nesfarsit; ele vor inceta sa te mai afecteze din momentul in care le.ai acceptat si ai invatat ceea ce trebuia din ele; de aceea cand mi se intampla ceva neprevazut si mai ales neplacut, prima intrebare pe care mi.o pun este: ce trebuie sa invat eu din asta?
Ma rog, mai sunt si altele dar cred ca e cazul sa ma opresc aici.
Ca de obicei, mă uimești cât de avansat ești pe drumul (auto) cunoașterii ! 👏
Mă bucur să te știu prin apropiere !
Nu am niciun merit. Am trait si am invatat, incet-incet. Din pacate, unele le.am ‘inteles’ tarziu, si de aceea le.am tot repetat 🙁
Aaa, NU. Admir modestia, dar hai să respectam adevărul. 😉 Totul ți se datorează ție. Dacă tu nu erai dispus să înveți ceva nou și să faci altfel lucrurile, suferința ta ar fi continuat.
Cunosc oameni care au murit așa cum au trait – în rolul de „victimă”. Toata viața au dat vina pe altcineva / altceva pentru tot ce li se întâmpla neplăcut.
De fapt, au fost propria lor VICTIMĂ ! 🤔