Creierul sau inima ?

Suntem învățați încă din copilarie să ne plecăm în fața creierului, a minților capabile de raționamente  sofisticate. Acelor minți care au abilitatea de găsi explicații chiar și acolo  unde nu există, de a face din alb negru sau cum zice românul.

Așa se face că devenim captivi ai aceastei atitudini admirative față de rațiune și uneori facem alegeri greșite, care mai târziu ne costă.

Am auzit de multe ori expresia (mai ales in campaniile electorale) : “nu știu cine este, da` imi place cum le zice”. Câteodată acest “ le zice bine” se referă la îndrăzneala de a fi sarcastic, ironic până la limita observabilului. O atitudine agresivă pe care, cel cazut în admirație, nu și-o putea permite (avea ceva de pierdut) și pentru a-și satisface agresivitatea lui în stare latentă, prefera să scoată castanele din foc cu mâna altuia.

În fața creierului ne-am plecat (și nu odată) neglijând, ignorând, semnalele de alarma trase de corpul nostru. Ca și cum el (corpul) ar face parte dintr-o categorie inferioară care trebuie să se supună cerințelor, uneori aberante, ale creierului.

Vă sună cunoscut ? :

  • “mi-e foame, dar am multă treabă, lasă că nu mor până ajung diseară acasă”
  • “ m-aș duce la toaletă, dar mi-e rușine să intruîin localul….ăsta, cred că mă pot abține până acasă”
  •  “mi-e somn dar am de terminat proiectul …x. N-oi muri daca imi fac o cafea tare si dorm doar 3 ore” .

Iar aceste atitudini nesănătoase nu sunt întâmplătoare, ajung un mod de viață – că am mai încercat și am văzut că se poate. Silim corpul să se adapteze pretențiilor creierului.

Ca și cum acesta (corpul) ar fi un soldat care trebuie să se supună disciplinat ordinelor date de general (creierul).

După care, tot noi (care parte din noi ?!) ne supărăm că soldatul cade, ne lasă în drum, ne încurcă planurile, pentru că nu își mai face datoria când vrem noi și cum vrem noi…

Dar, nu este singurul domeniu în care creierul își manifestă tirania. Vine să facă ordine și în alegerile făcute de inimă, străduindu-se cu argumente raționale să își impună punctul de vedere.

Sunt acele momente cand alegem ce le place altora, ce i-ar face pe alții să ne aprecieze mai mult, să ne privească cu admirație (chiar cu invidie) pentru ce avem.

Cu cât sunt mai invidiosi EI pentru ceea ce avem NOI cu atât (credem că) valoarea noastră este mai mare.

Așa se face că întâlnesc persoane care îmi spun : “ am de toate : casă, mașină, carieră, o soție frumoasă, de întorc barbații capul dupa ea … dar sunt nefericit, îmi lipsește ceva și nu știu ce”.

Ne identificăm cu mintea, cu ce credem despre noi despre lumea înconjurătoare, pentru că punem preț pe logică și nu pe iubire sau pe ceea ce simțim.

Uităm ca mintea funcționează în baza datelor introduse în ea. Uităm că de cele mai multe ori convingerile noastre sunt influențate de mediul social din care facem parte. Uneori chiar spunem “așa am gândit eu” și de fapt sunt părerile altora.

Mintea noastra este influențată de reclame, propagandă politică, religioasă sau socială, aprecieri greșite sau de dezinformare în masă prin care ne sunt induse emoții negative manipulatoare de : vinovație, frici, fobii, rușine, teamă de boală, teamă de bătrânețe, teamă de eșec, sau incurajarea dependentelor (bautură, jocuri de noroc, sex…) – din pure interese materiale.

Și atunci, ne putem întreba : este bine să luam decizii pentru viața noastră, doar în baza unor rationamente mentale, de cele mai multe ori oferite de alții ?

Este dificil pentru majoritatea dintre noi sa spunem ce simțim, pe motivul ca acest lucru nu a fost important în societatea noastra până acum.

Sentimentele, emoțiile, spiritualul, au început să fie studiate și să li se acorde atenție de puțin timp, prin diferite cursuri de dezvoltare personală.

Și cum ar putea să fie altfel când încă din copilărie, la primele manifestari de revoltă, de nemulțumire… învățam că nu trebuie să ne comportam așa, că nu este bine sa ne manifestam emoțiile. Pentru că trebuie să respectăm niște reguli impuse de societate sau familie. Altfel suntem pedepsiți sau marginalizați.

Învățăm să purtăm măști pentru a putea fi iubiți de ceilalți.

Îti doreai să fii intrebat de părinți : “ ce simti, ce te nemulțumește ?” fără să fii judecat sau criticat. Primeai în schimb o dojană aspră când îndrăzneai să te plângi : “alți copii n-au ce manca și tu te smiorcăi fără motiv”.

Așa se face ca anii au trecut și te-ai transformat într-o persoană care nu-și permite nici un fel de greșeală. Devii exigent(ă) cu cei din jur dar și cu tine, luând deciziile doar prin prisma celor învățate. Îți folosești în principal memoria și inteligența academică – două calitați la mare preț în societatea noastră actuală.

Acest stil de viață îți afectează și relațiile. Încercând să cunoști o alta persoană doar prin analiza pe care o faci la nivel intelectual, vei da greș și-i vei face o mare nedreptate. Pentru ca o vei analiza în baza experiențelor tale trecute, sau ale altora.

Dar, fără să-ți deschizi inima, nu vei vedea (simți) unicitatea ei. Din acest motiv vei ajunge la acele generalizări distructive (toate femeile/toți barbații sunt….).

Este nevoie sa traiești în prezent și să le acorzi oamenilor și evenimentelor dreptul de a fi așa cum sunt fără a avea pretenții, fară a mai judeca.

De cele mai multe ori judecățile noastre sunt negative și au ca motivație o profundă frică de a nu suferi. Tot aceasta frică ne împiedică să avem inima deschisă către iubire. Blocăm emoții și sentimente frumoase, care ar putea să ne faca vulnerabili în fața semenilor noștrii. Și nu ținem cont că tocmai acestea ne fac sa fim vii și dau sens vieții noastre.

Un dialog des întâlnit :

„- Ce faci ?

 – Bine !”

O intrebare de complezență și un răspuns pe măsură.

Desigur, nu-i ecologic să ne strigăm în gura mare suferințele, peste tot. Dar o putem face măcar în fața persoanelor apropiate. Sau față de cei care prin natura profesiei lor sunt destinați pentru așa ceva.

Cei care își blochează emoțiile devin insensibili la cerințele corpului lor. Și chiar se mândresc cu această atitudine dură față de propriul corp.

Dar, nu putem avea un control total la infinit. Toate aceste emoții rup zăgazul când te aștepți mai puțin făcând ravagii. Putem avea manifestari nervoase disproporționate în comparație evenimentele întâmplate.

Sau, în cazuri neglijate de mai mult timp, se poate ajunge la apariția unor afecțiuni de ordin fiziologic.

Îți poti dezvolta capacitatea de a simți, dacă începi să practici auto observarea în fiecare zi, daca trăiești în prezent, nu în trecut, nu în viitor.

Vei învăța mai multe despre tine și despre nevoile tale, iar deciziile vor fi mult mai potrivite pentru tot ceea ce reprezinți tu (fizic, mental, spiritual).

Spune-mi, tu îți asculți inima ? La tine cine conduce, creierul sau inima ?

P.S. Ajută-ți prietenii trimițându-le acest mesaj.

Cu drag,

Magdalena

Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca

www.magdalenaciuca.ro

Contact@magdalenaciuca.ro

Tel. 0726 201 149

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *