L-ai întalnit, în sfârșit, când nu mai sperai că ți se poate întâmpla și ție să te îndrăgostești !
Să fie oare nevoia de a iubi și de a fi iubit/ă, nevoie firescă de altfel, chiar dacă unii nu o recunosc ? Nevoia de a trăi o poveste de dragoste așa cum ai citit în romane sau ai vazut in filme?
Este posibil să fie el partenerul mult așteptat. Dar dacă nu?
Cert este că, atunci când credem ca am întâlnit marea iubire, ne punem – cel puțin pentru o perioada de timp – undeva într-un sertar (metaforic vorbind) acea busolă care ne ține cu picioarele pe pamânt și ne ajută să nu ne pierdem pe cărările vieții.
Cât timp renunțam la busola ?
Păi, în functie de puterea de idealizare a fiecăruia și de cât de golite de iubire sunt rezervoarele finiței noastre în acel moment.
Ar fi bine ca in această perioadă să ai răbdarea de a aștepta ca pasiunea să se mai domolească înainte de a face pasul cel mare, către căsătorie. Eventual, să faci un exercițiu de imaginație și să încerci să te vezi alături de el peste 30, 40… de ani.
Are el acele calități pe care le apreciezi la un partener de viața ?
Și întreaba-te sincer : cu el vrei sa te mariți sau cu potențialul lui ?
Cum știm dacă el este omul alături de care vrem sa îmbătrânim ?
Îmi amintesc de un prieten care a pus aceeași întrebare maestrului său Taoist.
Răspunsul a venit înțelept : “fă proba timpului”.
Proba aceasta îi cerea să se gândească la partenera sa și să-i vadă toate calitațile pe care le are în prezent.
Apoi, să-și imagineze toate schimbările care vor surveni odata cu trecerea timpului : ochii își vor pierde strălucirea, părul sa va rări si va deveni tern, fața și gâtul vor fi brazdate de riduri adânci, pielea va deveni flască și sânii vor atarna, poate se va îngrășa …
Barbatul despre care vorbesc s-a casatorit cu prietena lui, pentru ca ceea ce l-a atras la ea nu facea parte din zona fizicului.
Testul il putem face si noi femeile, atunci cand alegem partenerul de viata.
Dă la o parte : corpul lucrat la sală, mașina lui bengoasă (primită de la parinți, sau obținută prin cine știe ce mijloace ilegale), textele fermecatoare în care este AS (vrăjindu-te pe tine, dar și pe altele), partidele de amor tantric, ca la carte și …vezi ce rămâne.
Peste 40 de ani se poate intampla ca din toate astea sa te alegi cu : un burtos, chel, știrb și cu virilitatea terminată de o viață haotică si aventuri extraconjugale. Peste toate astea, poate va trebui să-l întreții pentru că părinții lui bogați au sărăcit sau au murit.
Ei, în condițiile astea îl mai vrei ?
Daca totusi ai facut pasul, fără sa-ți pui acele întrebări, iar dupa o perioadă de timp relalizezi că „lozul nu a fost câștigător”, dacă suferi pentru că ați ajuns în pragul desparțirii (din dorinta ta, sau a lui) fă în așa fel încât aceasta despărțire să nu lase urme prea adanci în sufletul tău.
Chiar dacă vrei, sau nu, există viață și după … și este păcat sa-ti petreci restul anilori făcând scenarii de răzbunare, ori să te abandonezi în bratele depresiei întrebandu-te la nesfârșit „de ce mi se întampla tocmai mie ?”
A te desparți nu inseamna că toata viața ta a fost / este un eșec. Ci doar, că în acest moment este necesară o schimbare.
Renună definitiv la curiozitatea de a ști ce face si cu cine este fostul…
Odată ce actul de despărțire este semnat, această preocupare devine, cel putin, masochistă și inutilă.
Începe prin a te ierta pentru alegerea pe care ai facut-o în grabă.
Fi sigură ca el a aparut în viața ta pentru că în acel moment aveai nevoie de unul ca el, și oricât ar fi incercat cineva să împiedice aceasta căsătorie nu ar fi reușit.
Acceptă sa te lași ajutată !
Vorbește despre toate stările tale, despre suferința ta, cu o prietenă apropiată, ori de cate ori simți nevoia. Dar fă-o cu măsură și doar o perioada cât mai scurta de timp. Altfel, când situația treneaza ani de zile poti deveni o persoana greu de suportat.
Și mai bine mergi la psiholog, va știi cum sa te conțină împreuna cu suferința ta. În comparație cu prietena, pe care ai putea să o bagi în depresie. S-ar putea sa înveți să privesti relația de cuplu si din alt unghi – care nu conduce la suferință.
Mergi la sală sau aleargă prin parcul din apropiere. Mișcarea îți va aduce echilibrul de care ai nevoie pe toate planurile, Și te va ține departe de o cădere psihică.
Ai grija de aspectul tău, astfel încât să-ți facă plăcere să te privești în oglinda. Ceea ce vezi tu în oglindă, văd și cei din jur. Nu ajută la nimic dacă prin aparițiile tale stârnești mila celorlalți.
Alătura-te grupurilor de oameni celibatari, pentru petrecerea timpului liber, a concediilor si a sărbătorilor.
Răsfață-te cu un masaj sau alte servicii la un salon de înfrumusețare, mergi la spectacole, fă vizite și primește vizite. Și fă orice alceva, pentru care – căt ai fost căsătorită – nu ai avut timp.
Rearanjează-ți apartamentul dupa plecarea lui : mută mobila altfel, cumpără-ți o floare de apartament, … Orice schimbare, oricât de mică și necostisitoare, te face să te simți mai confortabil și îti dă senzația de un nou început.
Capul sus și succes !
Și, dacă nu reușești singură, caută-mă !
N-ai tu atâta tristețe cât optimism am eu pentru tine ! 🥰🤗
Cu drag, Magdalena
P.S. Ajută-ți prietenii trimițându-le acest mesaj.
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube : https://bit.ly/magdalenaciucaYT
Frumos spus. Si toate sfaturile se rezuma la un principiu simplu: ancorarea permanenta in prezent!
As dori sa adaug aici o mica istorioara, care, zic eu, completeaza cele scrise de Magda:
La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parc în Berlin cand a întâlnit o fetiță ce plângea din cauză că și-a pierdut păpușa preferată. Ea si Kafka au căutat păpușa, dar fără succes.
Kafka i-a spus copilei să se întâlnească ziua următoare să o caute. A doua zi după căutări fără rezultat, bărbatul i-a dat fetiței o scrisoare de la păpușă în care scria „Te rog nu plânge, am pornit într-o călătorie ca să văd lumea. Am să-ți scriu despre aventurile mele.”
Așa a început o poveste ce a continuat până la sfârșitul vieții scriitorului.
În timpul întâlnirilor sale cu fetița, Kafka îi citea scrisori atent compuse din partea păpușii cu mesaje pe care fetița le considera adorabile.
În final Kafka a adus înapoi păpușa (a cumpărat una nouă) pe care a dus-o la Berlin.
„Nu arată deloc ca păpușa mea”, a zis fetița. Franz i-a dat fetiței o altă scrisoare în care menționa: „Călătoriile m-au schimbat.” Micuța a îmbrățișat păpușica și a luat-o acasă fericită.
Un an mai târziu Franz Kafka moare.
După câțiva ani, fetița devenită adult găsește în păpușă o scrisoare. Era semnată de Franz Kafka și spunea: ” Tot ceea ce iubești probabil va fi pierdut, dar în final, dragostea se va întoarce sub altă formă.”
Mulțumesc Victor și pentru deschiderea la dialog și pentru poveste ! În fiecare poveste terapeutică (căci asta erau scrisorile către fetiță – chiar dacă nu au fost denumite așa) există câte un moment de înțelepciune care se transmite către cititor. Acest moment este mai eficient decât orice altă recomandare sau sfat. Și pentru că s-a văzut utilitatea și eficiența acestor povești, George W.Burns, psiholog clinician și director la Milton Erickson Institute of Western Australia, a conceput doua volume de povești vindecătoare pentru lucrul terapeuților și nu numai („101 povești vindecătoare pentru copii si adolescenți” și ” 101 povești vindecătoare pentru adulți” ) folosind în conținutul lor metafore care ajută clientul pe parcursul călătoriei spre vindecare.