Bine la Orice Vârstă

Dacă ar fi să mă uit la o anumită perioadă din viața mea, îmi vine să râd de felul în care priveam atunci trecerea timpului.

De exemplu, când am împlinit 30 de ani am avut impresia că s-a terminat tinerețea, doar pentru simplul fapt că nu mai puteam spune că am 20+ ani.

Apoi, când am trecut de 40 de ani m-am liniștit. Mi-am spus în gând: „de acum totul depinde de mine”.

Și chiar așa susțin și cei care au cercetat vârstele omului, că grija pe care ți-o porți după 40 de ani se va vedea în tot ce va urma până la sfârșitul vieții, în: felul cum arăți, sănătatea ta fizică și mentală, calitatea relațiilor, realizările profesionale și personale..

Dacă până la 20-30 de ani îți mai permiteai unele greșeli față de tine (nopți nedormite din cauza petrecerilor, abuzuri sau greșeli alimentare..) pentru că te refăceai repede, după 40 de ani toate aceste scăpări te costă mult și lasă uneori urme greu de șters.

Întâmplarea face că după 40 de ani (și până în prezent) să fiu mai mult ca niciodată preocupată de cunoaștere, de tot ce înseamnă stil de viață sănătos. Poate are legătură cu înțelepciunea, care vine odată cu vârsta, dar mai ales cu beneficiile pe care le culegi făcând alegeri bune.

Când vorbesc despre stil de viață sănătos să știi că mă refer la a practica tot ce îți poate face traiul mai plăcut: de la mâncare până la relațiile cu cei din jur, dar mai ales relația cu tine însuți.

De aceea, sunt foarte bucuroasă atunci când întâlnesc persoane apropiate de categoria mea de vârstă, care au preocupări asemănătoare.

Azi am să-ți vorbesc despre Maria K., acesta este numele sub care mi-a dat voie să-i spun povestea.

<<< Maria are 72 de ani, este căsătorită și locuiește cu soțul ei în vârstă de 81 de ani în Austria (țara lui de origine).

Când a întrat în programul „Magia Feminității în Cuplu” era îngrijorată de felul în care au ajuns să (nu) comunice în cuplu: alternau zilele în care se ignorau unul pe altul cu zile în care se ciondăneau aparent fără motiv.

Aproape că nu mai exista nimic din acele discuții agreabile de la începutul relației. Cu toate astea, în societate, comportamentul lui era volubil, plăcut, plin de complimente la adresa altor persoane de sex feminin.

Uneori glumele făcute de el nu erau de cea mai bună calitate, o vizau pe ea (Maria) și conțineau mai curând un fel de sarcasm lipsit de respect la adresa ei. Cei care erau de față se împărțeau în două categorii: unii râdeau politicos, alții priveau puțin derutați către ea și așteptau o reacție pe măsură. Dar, așa ceva nu s-a întâmplat niciodată.

În schimb, acasă, reproșurile și frustrările acumulate de Maria în acea vizită erau de neoprit față de el. El intra într-un fel de muțenie și reveneau la dialog abia după ce se linișteau amândoi. Uneori treceau câteva zile întregi. >>>

M-am bucurat că Maria a decis să intre în programul meu, cu dorința de a cunoaște mai multe și de a avea o relație mai frumoasă cu soțul ei.

Când suntem tineri, certurile din cuplu sunt aplanate de elanul creat de acea idealizare specifică vârstei la care se adaugă și cocktailul hormonal, care ne împiedică să stăm prea mult timp departe unul de altul.

Dar, odată cu înaintarea în vârstă apar acele modificări specifice fiecărui sex în parte. Maria cunoștea din experiența proprie, transformările care survin la menopauză dar nu știa prea multe despre cum traversează un bărbat perioada andropauzei.

Bărbații după vârsta de 45-50 de ani se confruntă cu o scădere a testosteronul, ceea ce influențează nivelul libidoului și apariția unor dificultăți în obținerea sau menținerea unei erecții. Este momentul când începe să se instaleze andropauza. Din același motiv pot apărea probleme de sănătate (scăderea masei și forței musculare, creșterea țesutului adipos, în special în zona abdominală, și reducerea densității osoase, care poate duce la un risc crescut de osteoporoză,..

Pe lângă problemele fiziologice, își fac apariția și cele psihologice: depresie sau tristețe, scăderea motivației, scăderea încrederii în sine, dificultăți de concentrare, probleme cu somnul, stări de nervozitate..

Chiar se vorbește despre criza bărbatului la 40 de ani. Este un prag existențial în care își reevaluează viața și apare dorința de schimbare ca urmare a conștientizării trecerii timpului. Tot acum apar primele anxietăți referitoare la moarte.

Unii bărbați aleg să-și dea un refresh, căutând o parteneră mai tânără și renunțând la cea care i-a fost alături zeci de ani. Este soluția disperată la care apelează unii bărbați care nu se împacă cu pierderea (diminuarea) virilității.

Pentru bărbați, diminuarea potenței este resimțită mult mai dramatic în comparație cu pierderea frumuseții la femei. Ca să nu mai vorbim că și ei se confruntă cu îmbătrânirea fizică.

Soțul Mariei încerca să se valideze în public, pentru a demonstra (sieși și Mariei) că mai poate cuceri, că mai este observat și admirat.

Pentru a aduce din nou liniștea în căminul ei, Maria a avut nevoie:

  • Să înțeleagă perioada prin care trecea soțul ei, pentru a nu lua comportamentul lui ca pe un afront la persoana ei
  • Să învețe cum să-i valideze calitățile, astfel încât El să nu mai caute (cerșească) această recunoaștere în afară
  • Să învețe să aplice în relație mecanisme de defensă matură (a te apăra matur față de ceea ce vine neplăcut către tine), ca: ținerea în frâu a Ego-ului propriu, folosirea umorului pentru a dezamorsa o situație tensionată, practicarea iertării și a empatiei.

Pe lângă exercițiile simple primite în lecțiile cursului, foarte mult i-au folosit acele ședințe de consiliere lunară (incluse în program) în care discutam despre noile provocări care apăreau în viața cuplului.

Iată părerea ei despre programul „Magia Feminității în Cuplu”:

„Dragă Magda,

Programul „Magia Feminității in Cuplu”, la care am luat parte cu multa bucurie, s-a

 terminat.

 A fost un moment din viața mea, când întâlnirea cu tine și programul „Magia Feminității in Cuplu „, mi-a prins foarte bine.

Păcat că nu am avut norocul să am aceste informații mai demult.

Sant convinsa ca orice femeie, având aceste informații la începutul unei relații, poate construi o relație bună și durabilă, avand posibilitatea de a știi mai multe despre bărbați, cum trebuie sa fie înțeleși, despre ele cum să își păstreze și să își folosească  energia Feminității și multe altele.

Recomand cu căldură  acest program, pentru că este un câștig pentru cele care îl urmează.

Maria K.”

 

În urma unui studiu făcut de Universitatea de la Harvard s-a descoperit că un factor important al longevității umane îl constituie relațiile bune.

Și cum ar putea fi altfel când știm că la baza multor boli stă stresul cauzat de atmosfera nesănătoasă din familie. Nu o poți ignora, nu te poți refugia în muncă pentru că și acolo vei avea rezultate în funcție de câtă liniște și odihnă ai acasă.

Dacă vrei să ai sănătate, o viață lungă și frumoasă vei obține toate astea lucrând la relația ta de cuplu. După cum ai văzut în exemplul Mariei, niciodată nu este prea târziu.

Și, să știi că o relație în doi devine frumoasă, dacă relația cu tine însuți este din ce în ce mai bună.

Nu poți avea o relație bună cu partenerul, dacă încrederea în sine, stima de sine și iubirea de sine sunt ca și inexistente, pentru că – dacă tu nu ți le poți oferi – nu vei considera că ai dreptul să le primești de la alții. Acestea sunt elemente de bază pe care le predau în programul de feminitate, chiar de la început.

Programează o întâlnire gratuită cu mine, pentru a afla detalii despre intrarea în programul  „Magia Feminității în Cuplu” aici:

https://magdalenaciuca.ro/magia-feminitatii-in-cuplu/

 

Cu prietenie, Magdalena

 

Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca

www.magdalenaciuca.ro

contact@magdalenaciuca.ro

YouTube : https://www.youtube.com/c/MagdalenaCiuca

TIC-TOC : https://www.tiktok.com/@magdalenaciuca7?lang=ro-RO

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 4 =

Shopping Cart