„Dacă vreodata dorești o dovadă că oamenii prezintă online o versiune mai frumoasă a vieții, fă-te psihoterapeut si cauta-ți clienții pe Google” spunea Lori Gottlieb, psihoterapeut și scriitoare.
Nu, eu nu-mi caut clienții pe Google, pentru că mă interesează varianta spusă de ei în cabinet.
Dar, cred că-i poți da dreptate, dacă ai cont pe rețelele de socializare. Dacă arunci o privire la pozele postate acolo, ai putea crede că majoritatea oamenilor sunt fericiți. Și nu este așa.
Nu spun că ar trebui să-ți arăți în public rănile sufletului, deși unii o fac și chiar se mândresc cu asta. Și, cu cât au mai mult talent scriitoricesc, cu atât vor culege mai multe like-uri pentru așa ceva – trezind empatia și simpatia celor răniți la rândul lor, dar care nu au curajul să se expună.
De ce purtăm o mască ? Pentru că avem niște foloase purtând-o.
Egoul nostru ne îndeamnă să purtăm o mască. Are convingerea că ne protejează și vom suferi mai puțin dacă negăm că avem o problemă, fără a realiza că în felul acesta amânăm vindecarea. O rană sufletească, ca și o rana fizică, dacă o acoperim să nu se vadă și nu o tratăm, ajunge să se infecteze și să doară mai rău.
Ne folosim de tot felul de trucuri pentru a amâna întâlnirea cu suferința, devenim mari consumatori de : alcool, droguri, țigări, dulciuri, sex, … ocolim durerea prin despărțiri, divorțuri, schimbarea locului de muncă … și din păcate scenariul se reia dacă fugim de noi înșine, daca nu ne asumăm greșelile și aruncăm vina în afară.
Și nu este numai atât. Atunci când renunți la a fi autentic și alegi să porți o mască pierzi energie, pentru că efortul pe care îl depui ca să-ți întreții masca, pentru a fi credibilă, este din ce în ce mai mare.
De ce ? Pentru că acumulezi frustrări, sufletul tău plânge iar fața trebuie să pară fericită conform măștii, ca să poți fi admirat, invidiat, felicitat… așa cum îți dorești.
Este ca atunci când spui o minciună și trebuie să ții minte ce ai mințit ca să repeți aceeași varianta tuturor, de fiecare dată – ceea ce este OBOSITOR !
Roluri avem și jucăm fiecare în viața noastră de dimineața până seara. Și nu este nimic rău în asta. Suntem : iubit/iubită, părinți pentru copii noștri, copii pentru părinții noștri indiferent de vârsta pe care o avem, frate/soră, angajat, conducători în colective la locul de munca… și pentru fiecare dintre aceste roluri ne activăm (ne formăm) anumite abilități.
Îmi amintesc de o glumiță, cu iz de adevăr, care mai stârnește și acum zâmbete : „partenera ideală pentru orice bărbat este femeia care știe să fie o doamna în societate, gospodină în bucătărie și amantă în pat”.
Toate bune si frumoase dacă respectăm specificul fiecărui rol în parte, dacă știm când să intrăm și când să ieșim din fiecare rol. În caz contrar, se întâmplă o adevărata harababură – în unele cazuri – cu grave consecințe.
Dacă vreți să vă imaginați care ar fi aceste consecințe, luați exemplul din glumița de mai sus și închipuiți-vă cum ar fi ca partenera să folosescă rolurile la locul nepotrivit.
Uneori chiar se întâmplă drame pentru că nu știm să fim flexibili și ne identificăm prea mult cu un rol. Aici vă pot da câteva exemple reale :
- Soțul ajuns acasă nu poate ieși din rolul de subaltern existent la muncă (soția fiindu-i șef) și îi cere acesteia să demisioneze, că-i umbrește poziția bărbat;
- Tatăl, cadru militar, iubește atât de mult înstrucția pe care o face cu soldații încât vrea să aplice și acasă față de copii lui același gen de comportament;
- El și Ea proaspeți și tineri bunici (~ 50 de ani fiecare), grație fiicei lor care tocmai a născut, au început să aibă probleme de cuplu. El este atât de afectat (a se citi obsedat) de noul rol al soției (de bunică) încât nu admite să facă sex cu o bunică (!!!).
Și mai mult de atât, apar chiar situații hilare când soția se identilică cu funcția soțului. Deși este casnică se supără dacă cineva nu i se adresează cu „ Dna.Colonel”.
În concluzie, este bine să ne aducem aminte că fiecare rol acceptat și jucat ne aduce satisfacții doar dacă este folosit pentru ceea ce a fost destinat.
În rest, identitatea noastră este mult mai cuprinzătoare și nu se rezumă la ce facem, ce posedăm sau ce suntem ca profesie. Și ar fi lipsă de respect fața de noi înșine să ne privim doar din aceste unghiuri superficiale.
Tu, ai întâlnit astfel de cazuri, ca cele de mai sus ?
Referitor la măști, când un om își alege o mască, nu o face la întâmplare. De obicei, alege o mască ce îl poate face să pară persoana pe care dorește să o vadă ceilalți.
Bineînțeles NU FĂRĂ BENEFICII . În afara de masca „fericitului” , despre care am vorbit, mai poate fi masca :
- victimei pentru a primi mai mult ajutor de la cei din jur
- furiosului pentru a rezolva ceva prin inducerea fricii în alții
- evlaviosului pentru că așa credea că se cade în acel loc, deși este paralel cu credința. Am văzut oameni care imediat ce ieșeau din biserică foloseau înjuraturi care îl includeau pe Dumnezeu, sau îi blestemau pe cei cu care erau în conflict
- indignatul moral și/sau social care are tot timpul ceva de criticat în orice domeniu. De fapt se aseamănă cu Hater-ul de pe rețelele de socilalizare. Pentru acest tip de persoane am scris un articol special : „Vânătoarea de vrăjitoare”, pe care îl găsesti aici :
VÂNĂTOAREA DE VRĂJITOARE
👓Ți s-a întâmplat vreodată să porți o mască ?
Observă-te ce se întâmplă când, de dimineața pâna seara, te străduiești să porți acea mască.
Conform acelei măști ai să fii limitat la un număr mic de emoții, limitat în comunicare, limitat în mișcare… Cât de benefic poate fi și pentru ce sacrificiul ăsta ?
Este ca și cum ai ascunde sub acea mască un infractor care nu vrei să fie prins.
Fiecare dintre noi suntem (ar fi sănătos să fim) un amalgam de emoții, sentimente, calități si defecte. Dar NU este sănătos, mental/emotional să rămânem blocați doar în unul.
Chiar si cel mai inteligent om are momentele lui de prostie. Și cel mai optimist om are micile lui depresii …s.a.m.d
Și este firesc să fie așa, NU SUNTEM ROBOȚI !
Cine te vrea într-un singur fel si îți reproșează când ai depășit tiparul în care te-a pus, nu-l lua în seamă. Vrea sa aibă control asupra ta, iar tu îi activezi fricile și îi dai peste cap liniștea atunci când devii imprevizibil. Este treaba lui, nu a ta !
👓Ai fost sedus/sedusă atât de mult de un rol, încât ți-ai dorit să-l joci permanent indiferent de situație ? Ce s-a întâmplat ? Ai avut succes sau ai avut probleme ?
Nu rămâne într-un singur rol. Poate nu este cel mai bun exemplu, dar, uită-te la artiști. Ce s-ar întâmpla dacă ar juca în fiecare piesă la fel, fară să țină cont de personaj. Sau s-ar duce acasă în familie, întruchipând toate insușirile personajului.
Îmi amintesc chiar de situația dramatică a actorului Robert Powell care l-a interpretat pe Iisus. Avea 33 de ani când a început filmările (vârstă la care Iisus a fost răstignit) şi, din cauza concentrării mari şi a dificultăţii rolului, ajunsese să se creadă Iisus şi după ce nu mai filma, mulţi colegi crezând că actorul a înnebunit.
Scrie-mi orice pe tema asta, te pot ajuta !
Cu drag, Magdalena
P.S. Îți mulțumesc dacă trimiți acest mesaj celor care au nevoie de el !
Cabinet individual de psihologie ∞ Magdalena Ciuca
YouTube :
